Cu cîteva luni în urmă, apărătorul en titre al drepturilor omului, d-l Gabriel Andreescu, mă acuza, între altele, pentru că, intervenind într-o dispută a sa cu d-l Octavian Paler, as fi folosit mijloace neoneste, precum descrierea tensiunii care desparte astăzi modernistii integrărilor de demagogii nationalismului de pîslă, în termenii conflictului jucat cu arma în mînă dintre nationalistii si internationalistii anilor '5o. În nr. 51-52 /1998 al României literare am cutezat să-l contrazic încă o dată afirmînd că, din nefericire, atunci cînd nu se precupeteste nimic pentru ca să apară scînteia, conflictul acesta e jucat tot cu arma în mînă si că dumnealui ar trebui să stie asta mult mai bine decît mine, fiind un om deosebit de umblat. Mi-ar putea obiecta că nu am avut dreptate, fiindcă miile de tone de bombe cu care rezolvă modernistii integrărilor conflictul din Kosovo nu sînt niste arme oarecare, tinute în mînă. Lucru care mă determină să spun, asemenea d-lui ministru de Externe, că, dacă afirmatia mea nu e legitimată în literă prin ceea ce se întîmplă la ora actuală în Iugoslavia, ea este legitimată în spirit. Fiindcă, oricît s-ar strădui cineva să justifice bombardamentele, legitimitatea acestora n-ar putea fi probată decît dacă printre drepturile omului ar fi adăugat si dreptul de a fi bombardat.

Ceea ce uită adeptii acestui război absurd - care a reusit, în sfîrsit, să ducă minoritatea albaneză apărată de ei în pragul unei catastrofe umanitare - este faptul că, oricît de mare ar fi vina regimului Milosevici, această minoritate nu a fost nici ea chiar atît de nevinovată, de vreme ce a dus contra acestuia o luptă de gherilă cu arme primite de peste granită. Nu putem să avem o părere cînd pledăm pentru apărarea statului nostru de drept cu arma în mînă si alta cînd e vorba de cei ce apără institutiile altor state împotriva unor bande înarma