Iesirea lui Yehudi Menuhin din scenă, definitivă, a îndurerat întreaga lume, deoarece marele violonist îsi suprapusese numele ideii însesi de muzică. Dar retragerea sa în lumea umbrelor si a înregistrărilor etern-istorice s-a petrecut în mod neasteptat: ultima lui actiune n-a mai fost un concert, ci o scrisoare. Cu cîteva zile înainte de a muri, Menuhin asternea pe hîrtie un text emotionant, destinat a fi citit la 24 martie în sedinta de la Berlin a sefilor de state si de Guverne din Comunitatea Europeană. Să ne mai mirăm că scrisoarea a căpătat astfel alură testamentară?

Violonistul se adresează puternicilor Europei, celor ce au din întîmplare în mînă destinul a sute de milioane de oameni. Cu naivitatea - reală ori simulată - a artistului, el observă că faimoasa Agendă 2000, program fundamental ce ne va regla în viitorul apropiat existenta, nu cuprinde nimic, dar absolut nimic, la capitolul cultural. Pentru actualii Părinti ai Europei, cultura europeană ar părea că nici nu există. Si atunci Yehudi Menuhin face o observatie de bun simt: ăDoar cultura permite fiecărui om să se îmbogătească din trecut pentru a participa la crearea viitorului. Doar cultura, unind diversitatea noastră, ne va oferi o adevărată constiintă europeană. Pentru că numai înflorirea diversitătii ei culturale a dat Europei acea splendoare care a atras spre noi, de-a lungul secolelor, restul omeniriiă.

< Se mai poate adăuga ceva? Doar că aceste ultime cuvinte ale marelui artist ar trebui înscrise pe frontispiciul tuturor întreprinderilor europene, indiferent de dimensiunea lor, în fruntea tuturor initiativelor care se revendică din spiritul Vechiului Continent.

Si ar mai fi de precizat un lucru: prin testamentul său, Yehudi Menuhin a adus României un ultim, dezinteresat si involuntar omagiu. După ce a conferit strălucire Festivalului ăGeorge Enescuă prin par