Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mineriada de catifea

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 21 aprilie 1999 ·

In urma cu o luna, liderul celui mai numeros cartel sindical din Romania, Cartel Alfa, anunta ca, pentru data de 26 aprilie, cele patru mari confederatii sindicale pot mobiliza circa patru milioane de oameni care sa iasa in strada. Cu doar o zi inaintea grevei de avertisment de ieri, liderii sindicali se fereau sa mai dea vreo cifra, probabil pentru a testa succesul avertismentului. Succes care, dupa cum relateaza corespondentii de presa din tara, a fost in multe orase partial si sub asteptarile liderilor. Aceasta in conditiile in care greva de ieri, spre deosebire de cea de lunea viitoare, n-a presupus decit incetarea lucrului. In acest context, ne putem intreba daca liderii de sindicat vor reusi sa scoata in strada, peste o saptamina, macar minimum necesar de oameni pentru a nu compromite sindicalismul de amploare pentru o perioada apreciabila de timp. Din capul locului trebuie clarificat un aspect. Este absurd sa ne imaginam ca sindicalistul roman de rind iese in strada la apelul liderului pentru altceva decit o revendicare pur salariala sau una strict colaterala. Celelalte cereri sint apanajul liderului, care-i dau posibilitatea de negociere si, eventual, de iesire onorabila spre un compromis. In ce priveste greva programata pentru luni, atit guvernantii cit si liderii stiu ca posibilitati pentru satisfacerea revendicarilor salariale nu exista. A fi de acord acum cu eventuale mariri de salarii in domeniul bugetar sau in societatile de stat cu pierderi ar insemna abandonarea fara drept de apel a reformei si ratarea oricarei sanse de relansare economica a Romaniei pentru multi ani de aici inainte. Cit priveste celelalte revendicari ale sindicalistilor, ca elaborarea unor legi de relansare a intreprinderilor mici sau a altora, de protectie sociala, acestea pot fi negociate fara a fi nimeni sigur poate niciodata daca Guvernul s-a tinut sau nu de cuvint. Ce vor, atunc

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 2 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum 53 minute
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav

News.ro acum 53 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital.

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

Două cadavre, găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion

Mediafax acum o ora
Cadavrele au fost localizate în zona roţilor avionului, luni seară, la Aeroportul Internaţional Fort Lauderdale-Hollywood, a declarat compania aeriană într-un comunicat. Acestea au fost descoperite în timpul unei inspecţii de rutină de întreţinere,

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 7 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°