In urma cu o luna, liderul celui mai numeros cartel sindical din Romania, Cartel Alfa, anunta ca, pentru data de 26 aprilie, cele patru mari confederatii sindicale pot mobiliza circa patru milioane de oameni care sa iasa in strada. Cu doar o zi inaintea grevei de avertisment de ieri, liderii sindicali se fereau sa mai dea vreo cifra, probabil pentru a testa succesul avertismentului. Succes care, dupa cum relateaza corespondentii de presa din tara, a fost in multe orase partial si sub asteptarile liderilor. Aceasta in conditiile in care greva de ieri, spre deosebire de cea de lunea viitoare, n-a presupus decit incetarea lucrului. In acest context, ne putem intreba daca liderii de sindicat vor reusi sa scoata in strada, peste o saptamina, macar minimum necesar de oameni pentru a nu compromite sindicalismul de amploare pentru o perioada apreciabila de timp. Din capul locului trebuie clarificat un aspect. Este absurd sa ne imaginam ca sindicalistul roman de rind iese in strada la apelul liderului pentru altceva decit o revendicare pur salariala sau una strict colaterala. Celelalte cereri sint apanajul liderului, care-i dau posibilitatea de negociere si, eventual, de iesire onorabila spre un compromis. In ce priveste greva programata pentru luni, atit guvernantii cit si liderii stiu ca posibilitati pentru satisfacerea revendicarilor salariale nu exista. A fi de acord acum cu eventuale mariri de salarii in domeniul bugetar sau in societatile de stat cu pierderi ar insemna abandonarea fara drept de apel a reformei si ratarea oricarei sanse de relansare economica a Romaniei pentru multi ani de aici inainte. Cit priveste celelalte revendicari ale sindicalistilor, ca elaborarea unor legi de relansare a intreprinderilor mici sau a altora, de protectie sociala, acestea pot fi negociate fara a fi nimeni sigur poate niciodata daca Guvernul s-a tinut sau nu de cuvint. Ce vor, atunc