Ultimul sondaj CURS ne readuce, în privinta evolutiei politice, cam la nivelul anului 1994. Cu alte cuvinte, ne dă cu un cincinal înapoi, după ce entuziasmul nostru - produs mai degrabă al exasperării decât al evaluării corecte a realitătii - ne împinsese vreo zece ani înainte. Zece ani din viata noastră irositi de iresponsabilitatea unei găsti incapabile, răspunzătoare pentru a fi întretinut iluzia competentei, când ei nu erau decât niste profitori nenorociti, ahtiati după putere si onoruri. Mai repede decât mi-as fi imaginat, falimentul regimului Constantinescu a devenit o crudă realitate.

Personal, n-as avea nici o suferintă dacă mărunteii ce se gudurau slugarnic pe lângă pulpana lui Corneliu Coposu ar face un pas îndărăt si ar dispărea în neantul din care s-au întrupat. N-ar fi nici o suferintă. Din nenorocire, plecarea lor de la putere si revenirea clicii iliesciene- asa cum indică sondajele, dar si starea de spirit a populatiei- ar reprezenta, pe plan international, deletarea definitivă a tării de pe orice listă a onorabilitătii. Pentru că asa hahalere cum sunt, asa neputinciosi, duplicitari si de-o absolută rea-credintă, ei reprezintă în ochii unui Occident iubitor de maniheisme "băietii buni".

Cum au dobândit această imagine, e istoria zbuciumată a sase ani de lupte dramatice în România postceausistă. Sprijiniti fără rezerve de presa democratică, de tot ce însemna inteligentă în această tară, copiii de mingi ai lui Emil Constantinescu au început să creadă că sunt chiar ceea ce speram noi să fie: salvatorii unei tări aduse la faliment de-un regim cleptocratic si criminal, al cărui principal exponent, Ion Iliescu, nu era altceva decât întruparea anacronică si cosmarescă a cincizeci de ani de bolsevism violent.

Ce s-a întâmplat după 1996 e, însă, de natură să defecteze busolele oricărui om de bună cre