Trecatorii care parcurg zilele acestea zona Universitatii iesene pot citi, vopsita mare direct pe asfalt, o lozinca neobisnuita: NATO, go home! Pare-se ca aceasta este productia unei recente manifestatii pro-sirbe care ar fi avut loc la Iasi. In general, pina acum, populatia Romaniei a separat atitudinea fata de bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei, puternic negativa, de atitudinea fata de organizatia nord-atlantica in sine, perceputa pina acum ca fiind de constant atasament. Au devenit insa acum romanii anti-NATO? O lozinca pe asfalt nu este un indiciu serios pentru a putea raspunde intr-un fel sau altul la o asemenea intrebare. Radicalizarea unor politicieni populisti, in general tentati de a merge intotdeauna cu opinia publica, este un indiciu mai bun. Probabil insa ca aceasta intrebare ar trebui completata cu o alta: au fost vreodata cu adevarat romanii favorabili unei integrari operationale in structurile nord-atlantice? Indiferent care ar fi opiniile lumii romanesti in acest moment, cu cit interventia NATO in Iugoslavia se prelungeste devine tot mai limpede ca populatia Romaniei are o viziune contrara spiritului organizatiei. Interventia NATO in Iugoslavia a avut la baza doua principii: protectia minoritatilor etnice este mai important decit principiul suveranitatii teritoriale a statelor si descurajarea oricaror tentative de rezolvare autoritara a crizelor etnice. Statele membre NATO s-au considerat, pe de o parte, responsabile de genocidul sirbesc in Kosovo, iar, pe de alta, au perceput aceasta criza ca o potentiala sursa de conflict in regiune. Neinterventia ar fi fost considerata ca un gest contrar spiritului organizatiei, fondata ca o structura menita a apara valorile democratiei liberale in fata amenintarilor totalitare venind dinspre Uniunea Sovietica si partidele comuniste. Aceste pericole n-au disparut astazi, chiar daca Uniunea Sovietica nu mai exi