Prezent la Iasi cu prilejul sarbatoririi a 50 de ani de la infiintarea Asociatiei Scriitorilor din Iasi, poetul si criticul literar Gheorghe Grigurcu ne-a oferit cu amabilitate un interviu.
- Ati afirmat ca la noi exista doua literaturi: una oficiala si cealalta spontana. Ce sa intelegem prin aceasta afirmatie?
- Dupa parerea mea, literatura oficiala (chiar daca mai disimulata) este reprezentata de niste oameni care ilustreaza niste institutii - sa zicem Academia Romana, sa zicem Uniunea Scriitorilor - subventionate macar moral de stat, daca nu si material. Aceasta literatura oficiala mai poarta reminiscente ale ideologiei comuniste si exista o categorie de scriitori "sortiti" unei situatii privilegiate. Spuneam si cu un alt prilej ca altfel nu-mi explic cum o Academie condusa de criticul Eugen Simion este o institutie inchisa pentru - sa spunem - Alexandru Paleologu, Ana Blandiana, Al. George, Mircea Zaciu, Adrian Marino. Eu m-am pronuntat mereu pentru cultura si literatura spontana, neinfluentata de interese politice. Am sustinut si in anii de dictatura aceasta idee, de la care mi se trage o anumita persecutie. Sint legat de un domiciliu fortat la Tg. Jiu.
- Dar au trecut aproape zece ani de la inlaturarea comunistilor. Mai functioneaza principiul domiciliului fortat?
- Am ramas la Tg. Jiu, cu toate ca am serviciu in Bucuresti, si asta pentru ca nu mi s-a oferit niciodata o locuinta in Capitala. As spune ca sint intr-o incompatibilitate si de serviciu, si de domiciliu, care mi se apre anormala si care este rod al regimului totalitar.
- In legatura cu literatura oficiala, sint opere de valoare si in aceasta...
- Eu vorbeam despre orientarea literaturii, nu de valoarea operei literare. Sigur ca sint autori care pot fi interpretati si in sensul unor valorificari estetice. Eugen Simion, de exemplu, este un critic important, G.