Evadatul. Mache, zis Chifteluta, cotoiul meu cel pufos si grasuliu de nici un an si jumatate, a zbughit-o vara trecuta pe geamul deschis din bucatarie si, de la al patrulea etaj, a nimerit direct in gradina blocului. Apoi, printre tufisuri, alei si parcari de masini s-a facut nevazut, daruindu-se cu...

Evadatul

Mache, zis Chifteluta, cotoiul meu cel pufos si grasuliu de nici un an si jumatate, a zbughit-o vara trecuta pe geamul deschis din bucatarie si, de la al patrulea etaj, a nimerit direct in gradina blocului. Apoi, printre tufisuri, alei si parcari de masini s-a facut nevazut, daruindu-se cu totul libertatii si placerilor ei. Degeaba l-am strigat, l-am chemat, l-am pasait, l-am implorat. Chifteluta, stapan pe soarta lui, n-a vrut sa cedeze nici un centimetru rugamintilor noastre. Se ascundea intr-adins? Se pierduse si nu mai stia drumul de intoarcere? Tacere. Era dulce libertatea. Dar si foamea, dureros de chinuitoare, trebuie sa-l fi incercat in peregrinarile lui. Cand speram mai putin sa-l gasesc, la aproape o luna de la "evadare", iata ca o vecina inimoasa, mare iubitoare de mate, mi-l aduce pe Chifteluta, stiti cum? Pe brate, de-a dreptul. Epuizat de nemancare, murdar, cutreierat de purici, Chifteluta al meu era de nerecunoscut: coada ii atarna ca un snur, iar blana lui, alb-stralucitoare odata, devenise cenusie, boticul roz plin de zgarieturi, urechile jumulite, ochii mari, rotunzi, plini de suferinta, trupsorul lui slab si moale ca o carpa. "Pufosul mamii pufos, in lighean cu tine, la scaldat", i-am zis. Credeti ca a protestat? Nici vorba! Spre surprinderea mea, s-a asezat linistit, aproape fascinat in apa calda, inspumata. Labutele nu-i mai tremurau, ma privea cu recunostinta si - mi-amintesc bine - torcea chiar pe un ton firav la inceput, apoi din ce in ce mai sonor, grav, baritonal. Aceste foarte variate triluri imi transmiteau, d