în numărul 15 al României literare, Nora Iuga a publicat o tabletă omagială închinată Mariei Banus cu ocazia împlinirii vîrstei de 85 de ani, intitulată O Doamnă a poeziei românesti. Mă alătur acestui omagiu cu convingerea că peste numele Mariei Banus nu se poate trece, asa cum se întîmplă în ultimul timp, si îi urez La multi ani! celei care a deschis un drum prin Tara fetelor si ne-a dăruit unele dintre cele mai frumoase traduceri din Rilke. Spre deosebire de Nora Iuga, eu n-as spune totusi că ne-am afla într-o tară a doamnelor poeziei, unde adevărata Doamnă a poeziei ar fi, de fapt, cea uitată datorită notei proaste de la purtare si nu vreuna dintre cele care i-ar fi uzurpat locul. Dacă nu pentru altceva, pentru că, în raport cu Poezia, cuvîntul doamnă e mic si nu înseamnă absolut nimic. Marile poete nu au fost îndeobste niste doamne mai mult sau mai putin adevărate, ci niste fiinte care nu prea si-au găsit locul în lume si cu atît mai mult în societate. Nu stiu dacă a spus cineva despre mine, sau despre Nora Iuga, care se enumeră si pe sine printre uzurpatoare, că am fi niste doamne ale poeziei, dar nu cred că asta ne-ar avantaja. Măcar pentru că, în cultura de piată către care ne îndreptăm, o doamnă mai găsesti dar o poetă ba.
Dacă intentia Norei Iuga a fost nobilă, întrucît ea nu a pledat pro domo, ci dimpotrivă, o altă doamnă a poeziei românesti, pe numele ei Angela Marinescu, s-a plîns atît pe micul ecran cît si la ziarul d-lui Sorin Rosca-Stănescu că s-ar fi săturat să tot accepte rolul de amantă-nici-măcar-oficială, în vreme ce mie mi-ar fi fost acordat cel de sotie. Catavencii au rugat-o să se linistească, fiindcă sotia nu sînt nici eu, nu e nici ea, ci Blandiana, dar nu stiu dacă au reusit s-o convingă. Poate că amanta a fost o iubită mai credincioasă decît însăsi sotia, asa cum spune cu tristete Angela, dar nu e nimeni de
