Erasmus socoteste că vocabularul alcovului este inspirat de o muză atotputernică, ale cărei delicii ar fi demne de cu totul altceva decît de nerecunostinta si oprobriul oamenilor. Este vorba de Prostie: "Că acest lucru e adevărat nu va cuteza să tăgăduiască nici un om care se gîndeste la ce nerozii vorbeste un om cu o femeie, ce prostii face cînd vrea să guste plăcerile dragostei. Acum stiti obîrsia celei dintîi si celei mai mari desfătări a vietii" (Moriae Encomium, trad. de Stefan Bezdechi). Literatura noptii de dragoste creează o dublă perspectivă asupra vorbelor rostite de îndrăgostit. Una, pe urmele lui Erasm, dar mult mai putin transantă este a discursului amoros lejer, cînd îndrăgostitii vorbesc "dulci nimicuri" (cum spune Eminescu), mai mult ca să-si asculte timbrul vocii decît ca să se înteleagă, cînd se joacă cu vorbele, cu numele pe care si le dau unul altuia. Este viziunea barocă ori cea romantică. Cea de-a doua, contrară, este a cuvîntului sobru, bogat în semnificatii, în care cei doi îsi pun sensurile cele mai adînci ale vietii, a cuvîntului-contract, din clasicism. În Iosif si fratii săi, Thomas Mann comentează, în volutele lui tandru ironice, posibilitatea dialogului adevărat între doi îndrăgostiti: "...într-adevăr, cît de indiferent este despre ce vorbesc cuvintele iubitului, de vreme ce el le dă glas, buzele sale le formează, frumoasa lui privire le însoteste, interpretîndu-le, si toată prezenta lui le încălzeste si le dă viată si celor mai uscate si reci (...). Astfel, orice convorbire se preface în dialog de dragoste si, dealtminteri, asemenea dialog nici n-ar putea exista în stare pură căci, în asemenea caz, n-ar fi alcătuit decît din silabele eu si tu, dar atunci s-ar prăbusi într-o excesivă monotonie, pentru care pricină mai trebuie să fie neapărat vorba si despre alte lucruri" ( trad. Petru Manoliu).
Unde vei g