În Femei în fata oglinzii de Corina Ciocârlie "personajul" este oglinda si nu femeia cum ne-ar putea face să credem titlul. Autoarea urmăreste de-a lungul romanului românesc "anamorfozarea treptată a realului", "capriciile speculare din proza românească" si nu are intentia să contureze vreun inedit chip feminin. Asadar cartea Corinei Ciocârlie debutează cu o frustrare a asteptărilor cititorului (si, de ce nu, a cumpărătorului?).

Partea întîi, "Peripetiile oglinzii în lumea Alisei", cuprinde capitole despre autori din prima jumătate a secolului: Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Ibrăileanu si Blecher. De ce lumea Alisei? Un răspuns ar putea fi prezenta personajului feminin în toate situatiile comentate. Pentru celălalt răspuns am putea opera o dezambiguizare punînd în locul Alisei cuvîntul "narator". De fapt asta e miza Corinei Ciocârlie: să stabilească momentul producerii inversiunii, al travestiului Alisei în narator. Nu întîmplător a doua jumătate a cărtii (în care apar Stefan Bănulescu, Gabriela Adamesteanu, George Bălăită, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu si Gheorghe Crăciun) va purta titlul: "Peripetiile Alisei în lumea oglinzii" accentul fiind pus pe "criza" romanului modern si pe giumbuslucurile naratorului care si-a pierdut inocenta si discretia de altă dată. Oglinda, de la Rebreanu pînă la Blecher, inclusiv, era un element care-si producea efectele ciudate în contexte precise; de la Bănulescu încoace oglinda este "stindardul," naratorului - un pasaj cu "oglindă" poate fi vital (consideră autoarea) pentru întelegerea arhitecturii prozei respective.

Toate capitolele au aceeasi structură: un citat reprezentativ urmat de un comentariu care se generalizează treptat. Corina Ciocârlie alege excelent pasajele cu care-si argumentează afirmatii uneori extrem de expresive: "Violul Nadinei