Laszlo Beke, unul dintre cei mai cunoscuti critici si istorici de artă ai acestui moment, a prezentat luna trecută la Bucuresti două expozitii care au tot atîtea puncte comune pe cît de multe sînt elementele care le diferentiază. Prima dintre ele a fost organizată la Galeriile Catacomba si apartine sculptorului Mamikon Yengibarian, iar cea de-a doua s-a deschis la Muzeul Tăranului Român, cu sprijinul Ambasadei Finlandei în România si, în mod special, cu sustinerea D-lui ambasador Mikko Heikinheimo, si cuprinde fotografie semnată de Peter Korniss. Cele mai evidente elemente comune ale celor doi expozanti sînt atît faptul că ambii reprezintă arta maghiară, dar nici unul dintre ei nu este născut în Ungaria, cît si acela că amîndoi aduc, prin stilistica sau prin fondul artei lor, forme de civilizatie si reflexe ale unor lumi care nu au legături nemijlocite cu spatiul pe care ei îl reprezintă acum. Cee ce îi mai uneste de asemenea, de această dată însă într-un mod subtil si fără nici o retorică ajutătoare, este interesul lor pentru o anumită arhaicitate a lumii pe care au luat-o în posesiune, pentru formele ei ceremoniale si aparent încremenite. De separat îi separă, evident, în primul rînd limbajul, tehnicile si materialele. Îi mai separă apoi, într-un plan care scapă iarăsi observatiei nemijlocite, o foarte particulară întelegere a spiritului pe care forma artistică încearcă să-l surprindă si să-l comunice. Sculptorul contemplă o realitate imuabilă, o suită de semne care au atins varianta absolută a manifestării lor, în vreme ce artistul fotograf se confruntă voit cu dinamica temporală si cu relatia imperceptibilă dintre forma ritualizată si permanentele somatii ale adaptării.

Sculptorul Mamikon Yengibarian expune la Catacomba două categorii de lucrări care ilustrează, implicit, si două modalităti de a întelege sculptura si de a se rapo