Se stia de două-trei decenii în mediile intelectuale că, la noi, în domeniul filosofiei, s-a constituit o serioasă scoală de epistemologie reprezentată de d-nii Mircea Flonta, Ilie Pîrvu, Vasile Tonoiu. Erau, ce-i drept, mai mult citati decît cititi, dar erau mai totdeauna instalati pe un podium de stimă. Mărturisesc si eu vina de a nu fi citit din opera d-lui Mircea Flonta, decît prima sa carte, din 1975, Adevăruri necesare (pe care mi-a si dăruit-o) si nu celelalte, printre care as aminti Cognito. O introducere critică în problema cunoasterii din 1994. Acum reapare în librării cu o culegere de studii si eseuri, frumos intitulată Cum recunoastem Pasărea Minervei? Cum majoritatea acestor studii comentează chestiuni legate de trecutul filosofiei românesti, am citit-o si as voi să o comentez. Distinsul autor (care mi-a fost bun coleg de studentie, rămînîndu-mi prieten) e, si el, (ca, si de curînd, dl. Ion Ianosi, într-o carte pe care am comentat-o) mirat de ciudata realitate a peisajului filosofic românesc de cînd există el si, mai ales, în interbelic si în ultimele două-trei decenii. Si anume coexistenta divergentă a două orientări care se respingeau si se resping. Pe de o parte, directia inaugurată de Maiorescu si continuată de elevii săi (Rădulescu-Motru, P.P.Negulescu, Ion Petrovici, apoi Mircea Florian) scientist-rationalistă si, cu deosebire în interbelic, scoala inaugurată de Nae Ionescu si, paralel, cea a lui Blaga. E un fapt incontestabil. La noi, (probabil prin influentă franceză) au avut căutare si chiar succes acele lucrări filosofice scrise cu stil, de preferintă de cugetători care erau si literati. Într-un amplu studiu din volum, nimerit intitulat Două culturi filosofice, dl. M. Flonta constată existenta a două culturi filosofice (literatură si filosofie), determinată de situarea fată de materie. Sînt chiar persoane din sfera literatur