Un prozator care ne ia de fiecare dată prin surprindere
Alex Mihai Stoenescu (născut la 2 octombrie 1953 în Bucuresti) este un spirit proteic si imprevizibil. Fiecare carte a sa ne proiectează într-o altă lume, fără legătură cu cea precedentă. Surprinzătoare sunt si schimbările de regim stilistic, sustinute de o cunoastere multilaterală a lexicului limbii române (terminologie militară, eclesiastică, administrativă etc.), ca si de capacitatea de a integra în textul românesc expresii din limbi străine.
Autorul poate oricând să descrie un sat din Olanda sau o gară din Germania, să reproducă limbajul unui general canadian sau al unui ofiter de Securitate român, să reconstituie modul de viată dintr-o mânăstire din evul mediu sau dintr-o închisoare din epoca stalinistă. Dacă îi citim cu atentie biografia, constatăm că el a ajuns la acest enciclopedism pe cont propriu (fiind, în fond, un subinginer, specializat în utilaj tehnologic). Ca si la alti autodidacti, entuziasmul fată de cultură este mai mare decât spiritul critic.
Înainte de recentul roman Prizonier în Europa, Alex Mihai Stoenescu a mai publicat 4 romane: Drumul Olandei, 1991, Câinii răgusiti, 1993, Patimile Sfântului Tomasso d^Aquino, 1995 si Misiunea dominicană, 1997. Un ecou mai mare decât altele a avut romanul Patimile Sfântului Tomasso d^Aquino, asemănător în multe privinte cu Numele trandafirului de Umberto Eco, dar considerat o revelatie de Gabriel Liiceanu (care l-a si publicat la selecta Editură Humanitas).
Două planuri epice din care unul putea lipsi
Romanul Prizonier în Europa este construit pe două planuri epice. De fapt, se poate vorbi de două romane interferente. Primul are un caracter epistolar si i s-ar potrivi titlul Învătăturile lui Stefan Predescu către fiul său, scrise în anii terorii comuniste. Stefan Prede
