Academia Europeană de Poezie este o academie à la Richelieu, elitară la culme: o compun 30 de poeti - si numai 30! -, iar pentru alegerea unui nou membru e absolut obligatoriu ca un vechi academician să fi călătorit deja spre Cîmpiile Elisee, mai prozaic spus - să fi murit. Fiecare actual component al înaltului for duce prin urmare cu sine nu doar delicioasa povară a propriei opere, ci si sacul simbolic de oase, cadavrul celui a cărui disparitie i-a adus gloria. Emotia ce înconjoară manifestările acestui club academic european consacrat Poeziei, cu majusculă, creste vertiginos pe măsura notorietătii institutiei. În luna martie, s-a desfăsurat la Lisabona reuniunea anuală a Academiei. Publicul care a avut curiozitatea să asiste a putut beneficia de mai multe ore de poezie, recitată (în cea mai mare parte) de însisi autorii - fapt ce adăuga interesului estetic si o implicită tresărire emotională: asistam la o performantă oarecum istorică. Ce fel de poezie am auzit? Poate că e mai bine să oferim într-o traducere fie si aproximativă (dar usor de realizat, dat fiind versul lor liber) două exemple.

ăÎntre filtru si unghi/ ce să mai spui care n-a fost încă spus?/ Altceva si mereu acelasi lucru?/ E ceată în suflet, iar moartea, această moarte/ leagă un semn de alt semn/ însumează verigile; pe stela ei funerară, moartea triumfă./

Dimineata e rece, putin deasupra lui zero grade;/ nici un proiect constient, ci numai forta supremă, destinul,/ a obligat rîma să iasă la suprafata pămîntului/ si să lase în urmă adăpostul, pădurii./

Am întîlnit-o acolo unde am mers de atîtea ori;/ o piatră albă, netedă, găurită de suvoaie de apă, dintii ploii, albă ca osulă.

ăViata, aerul pe care-l respirăm există;/ o usurintă, o asemănare în toate,/ o egalizare, o asertiune deschisă/ în toate... si, arbore după arbore, gata să se deschidă./ @