•Mare spectacol, mare! Numai 100.000 de lei biletul •"Ti-ai luat, draga, bilet la "O noapte furtunoasa?" •Locomotiva a salvat spectacolul (pompierii s-au aflat la datorie) •Distributie ca nuca-n perete
Lume, lume!... De mai bine de o luna, intregul Iasi a fost impinzit de afise care anuntau ca va fi "O noapte furtunoasa" cum n-a mai vazut urbea noastra de cind se stie. Actori de prima mina a scenei romanesti, precum Marin Moraru, Gheorghe Dinica, Oana Pellea, Dorina Lazar, Marcel Iures si altii, veneau sa rupa inima tirgului cu marele spectacol al Teatrului "Odeon" din Bucuresti care a tinut afisul nici mai mult, nici mai putin, decit... de zece ori! Ieseanul nostru, de un snobism pe care nu-l intrece nici un alt locuitor al planetei, s-a inghesuit sa plateasca 100.000 de lei pe un bilet, preferind - vorba unui confrate - sa stea si pe burta, numai sa vada acest mare eveniment artistic al sezonului.
Inainte de a muri, I. L. Caragiale, lasa cu limba de moarte, intr-o scrisoare devenita celebra, sa nu i se scoata nici macar o virgula din text. Se pare insa, ca regizorul spectacolului teatrului bucurestean, Mihai Manutiu, n-a stiut de aceasta scrisoare, asa incit nu i-a scos numai virgule ci i-a interpretat pe dos numeroase idei din "O noapte furtunoasa". Departe de noi gindul de a refuza inovatiile regizorale, dar sa inlaturi (sa spunem) lumea mahalalei lui Caragiale, lume curata, cu personaje respectabile in zona, chiar daca cu lacune in domeniul culturii, cu o mahala de astazi din Pantelimon, de exemplu, este o mare eroare. Lumea criticata de Caragiale era o lume de oameni instariti, cu o oarecare stiinta de carte, lume care mergea la "comedii", cu un studinte in drept, nu cu niste proxeneti sau consumatori de marijuana care pot fi gasiti astazi in cartierele rau famate ale Capitalei. Scenele de amor dintre Chiriac si Veta, in viziunea regizo