La Calimanesti, mortii s-au "rasucit in mormint" si la propriu si la figurat, in momentul in care Stefan B. s-a apucat sa are cimitirul vechi al satului. Intimplarea cu pricina a indignat majoritatea localnicilor cu frica lui Dumnezeu. Unul dupa altul, satenii s-au grabit sa povesteasca reporterilor "Monitorului" despre mosii si stramosii lor care, pina mai deunazi, isi dormeau linistiti somnul de veci in cele aproximativ doua sute de morminte. Insotiti de batrini, am luat-o si noi pe ulitele satului, colo, spre vale, sa vedem cu ochii nostri ce nu s-a mai vazut. Ulitele noroite ne-au condus pasii spre marginea Calimanestiului, acolo unde, dincolo de saivanul de oi, au fost ingropati, pina spre anii '40, mortii satului. Fara sa fi fost avertizati, nimic nu ne-ar fi stirnit banuiala ca acolo zac osemintele celor ce si-au dat obstescul sfirsit in prima jumatate a secolului XX. Terenul cu pricina, nedelimitat in nici un fel, era de-acum inverzit de lucerna insamintata gospodareste de Stefan B. Nici o cruce nu mai indemna la piosenie, nici o luminare nu ardea in amintirea cuiva si nici o floare nu-si odihnea petalele pe pamintul reavan. In jurul locului, denumit de localnici "la tarna", s-au tesut, de-a lungul vremii, felurite istorii. "Cimitirul se trage din razasia soacrei mele" Gheorghe Tuchilus si-a trait toti cei 88 de ani in Calimanesti. Alaturi de Catrina, babuta lui incovoiata de vreme, scoate de sub "patina" timpului adevarul sau despre acel loc. "Cimitirul se trage din razasia soacrei mele, Marghioala Cenusa. A fost donat satului special pentru cimitir. Pe linga oamenii din sat, care au murit, au fost ingropati aici si ostasi care au luptat pentru pamintul nostru stramosesc in primul razboi mondial. Cind a venit colectivizarea, pe motiv ca cimitirul era in vale si se aduna apa, a fost mutat sus, peste sosea", povesteste omul, indirjit in adevarul spuselor sale.