Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul iesean, condamnat sa traiasca in mizerie

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 30 aprilie 1999 ·

Trecerea lui Ion Tiriac prin orasul nostru a fost ca o ploaie de vara, racoroasa, dar care dureaza putin. Inalta personalitate a inspectat bazele sportive alaturi de ministrul Crin Antonescu, a raspuns protocolar la intrebarile puse, a dat sfaturi si a plecat. Concret, nu s-a realizat nimic pentru ca nu sint bani. Asteptat ca un Mesia, Tiriac a parut depasit de problemele concrete cu care se confrunta sportul pe plan local. Acesta se astepta ca Patinoarul sa fie plin de pusti amatori de effort fizic, insa spre marea sa mirare nu a gasit pe nimeni. S-a speriat mai apoi de ce a vazut la Baza Nautica Dorobant. Acolo se pregatesc, printre altii si campioni mondiali de juniori la canotaj. Tiriac i-a vazut pe acestia cum ieseau din hangar si dupa o sedinta istovitoare de pregatire se spalau in lighean cu apa scoasa din fintina, pentru ca apa potabila lipseste cu desavirsire. A fost o surpriza chiar si pentru Crin Antonescu, mult mai familiarizat cu aceste probleme. De altfel, nu e greu sa constati ca intre cei doi exista mari diferente. Unul se numara printre cei mai bogati oameni din Europa, construind caramida cu caramida imperiul financiar pe care-l conduce astazi. Celalalt a mincat in tara salam cu soia, daca e sa folosim o expresie la moda in ultimii ani. Profesor intr-un satuc din judetul Vaslui, apoi in Tulcea, prin politica pasilor marunti a ajuns in fruntea sportului romanesc. Deschis dialogului, face nota discordanta cu Tiriac, care nu discuta decit prin intermediul consilierului sau. Prezenta lui Tiriac la Iasi i se datoreaza in exclusivitate ministrului MTS, care s-a declarat impresionat de dorinta oamenilor de sport din Iasi de a realiza ceva, chiar si cu bani putini. Din nefericire, starea economica actuala face aproape imposibila acordarea unor ajutoare de la buget, antrenorii si conducatorii de cluburi fiind invatati sa mearga dupa sponsori. Un rol crucial

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 4 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 4 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 4 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 7 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 6 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Reuters: Germania a suspendat noile exporturi de arme către Israel

Mediafax acum 2 ore
O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licenţelor de export pentru arme către Israel din cauza presiunii juridice şi politice exercitate de cazurile juridice

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 2 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°