Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli moare, dar nu se preda

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 mai 1999 ·

Poli i-a pierdut pe Decu si Manole Dupa ce a fost folosit titular in citeva meciuri in stratul returului, atacantul Costea Decu, venit in pauza competitionala de la FC Onesti, a fost trecut in ultima vreme pe linie moarta de antrenorii ieseni, el neprinzind nici lotul de 16 pe care se conteaza la un meci. Cum, in ciuda multitudinii absentelor la meciul de simbata cu Dunarea Galati, scenariul s-a repetat, virful amintit s-a hotarit sa paraseasca Iasul, el predind tot ceea ce primise de la clubul din Copou. Iesenii sint hotariti sa nu-i faca greutati jucatorului, fiind de acord cu plecarea lui. Contactat telefonic Decu ne-a spus ieri doar ca "vrea sa mearga la o echipa la care sa joace". In alta ordine de idei, victoria de simbata a crescut nivelul datoriilor clubului, presedintele Vasile Drutca spunind ca nu vede o alta solutie de iesire din criza decit contactarea unor noi imprumuturi, acestea aducind, implicit, gajarea unui alt jucator, cel mai curtat fiind Radu Gavrilescu. Ieri, Comisia pentru Statutul Jucatorului (CSJ), din cadrul FRF, a hotarit ca Radu Manole (FCM Poli Iasi) sa revina la Steaua Bucuresti, deoarece clubul iesean nu a platit a doua rata din indemnizatia sa de transfer. In ceea ce priveste constituirea Consiliului de Administratie acesta ramine un alt mare semn de intrebare, regruparea fortelor in jurul clubului din Copou fiind aminata si iar aminata. (Ovidiu MINEA) Poli i-a pierdut pe Decu si Manole Dupa ce a fost folosit titular in citeva meciuri in stratul returului, atacantul Costea Decu, venit in pauza competitionala de la FC Onesti, a fost trecut in ultima vreme pe linie moarta de antrenorii ieseni, el neprinzind nici lotul de 16 pe care se conteaza la un meci. Cum, in ciuda multitudinii absentelor la meciul de simbata cu Dunarea Galati, scenariul s-a repetat, virful amintit s-a hotarit sa paraseasca Iasul, el predind tot ceea ce primise de la

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°