Se întîmplă să descoperi uneori că un anumit cuvînt, în aparentă banal si frecvent, lipseste pur si simplu din dictionare. Efectul lingvistic al unor asemenea absente e lesne de înteles: un cuvînt obisnuit devine o problemă de rezolvat, un caz de investigat. Pentru un străin, cuvîntul rămas fără definitie, fără atestări si fără datare e în primul rînd greu de înteles, si apoi greu de plasat în registrele stilistice ale românei; singurele repere rămîn contextul în care cuvîntul a fost găsit - si analogia. Cu timpul, trecînd o anumită modă sau dispărînd obiectul, în situatia străinului ajung chiar vorbitorii nativi: ne putem imagina (n-ar fi, desigur, o dramă - ci aproape o comedie) autorul de editii critice care, pentru a pune o notă la un text românesc din secolul al XX-lea, răscoleste disperat dictionare si enciclopedii pentru a afla ce era, în acele timpuri, o drujbă. Cuvîntul drujbă (cu sensul de "ferăstrău cu motor") nu apare în DEX, nici măcar în ultima editie, din 1996 - si nici în alte dictionare curente (cum nu le-am putut verifica pe toate, evit aici generalizarea). Doar în dictionarul lui Tiktin, de la începutul secolului, reeditat de Paul Miron cu adăugiri (1986-1989), poate fi găsită forma lexicală, dar cu sensul etimologic "prietenie" (care se găseste în rusă, ucraineană, sîrbă), ilustrat prin citatul paremiologic "Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă", din V.A.Urechiă. Cuvîntul ilustrează categoria bine cunoscută a evolutiilor metonimice de la numele propriu de produs (marcă, firmă) la un nume comun. Fenomenul există în toate limbile, cu diferenta explicabilă comercial că acelasi obiect e numit în limbi diferite după mărci diferite. La noi, exemple relativ recente din această categorie sînt cuvinte precum carioca, fiset, xerox. Despre fiset a scris Mioara Avram în Limba română nr. 2, 1990, observînd că termenul, desi de uz curent, nu e î