Vămile posteritătii

În rubrica din NATIONAL în care Dan Petrescu aduce la cunostinta natiei punctul său de vedere acru si frustrat - răfuindu-se în special cu personaje mai cunoscute (si recunoscute) decît el ale intelighentiei românesti, cărora le bagatelizează, cînd nu le neagă, orice merit - s-a putut citi de curînd (în episodul Cărti enervante - 10) că onirismul initiat de Dimov si Tepeneag e o gogorită, o simplă curiozitate puternic datată, o strategie literară de moment, moartă si îngropată împreună cu momentul. * În FAMILIA nr. 3, într-un grupaj intitulat Leonid Dimov la judecata de apoi, zece critici literari si poeti (majoritatea sînt si universitari) argumentează de ce e Leonid Dimov unul dintre cei mai importanti poeti din a doua jumătate a secolului si discută pe larg despre gruparea onirică, fără să pună la îndoială originalitatea poeticii ei si influenta asupra unor scriitori cu loc sigur în istoria literaturii contemporane, precum Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Sorin Titel, D. Tepeneag, Emil Brumaru s.a. (toti acestia, ca si "gogorita" din care au purces, trezesc mare interes studentilor filologi, care si-i aleg cu predilectie pentru lucrări academice, dovadă că onirismul nu li se pare deloc mort si îngropat). Grupajul din "Familia" cuprinde trei tipuri de texte: evocarea omului Dimov, relevarea prin analiză a valorii operei lui poetice si "mostenirea dimoviană" - modul cum se raportează la el poetii de azi. Din prima categorie, fragmentele de "amintiri cu Dimov" ale prietenului său Dumitru Tepeneag lasă să se întrezărească un personaj fabulos, un cuadragenar adolescent cu gustul gratuitului periculos, un boem sociabil si mult mai mult decît toate astea. De fapt, cum era Dimov? Pentru prietenul lui bun, "Dimov era un om trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave. Ironiile lui muscătoare. Veselia lui suna uneori ca