Muzeul Literaturii Române a încetat de multă vreme să mai fie un simplu depozitar de manuscrise si documente literare, loc pentru întîlniri comemorative, spatiu de cercetare academică si furnizor de inedite si de materie primă pentru istoria literaturii. Fără să piardă nimic din toate acestea, el a devenit, în ultimii ani, gratie directorului său, criticul si istoricul literar Dan Alexandru Condeescu, un fenomen care depăseste cu mult cadrul institutional consacrat; Muzeul Literaturii... este acum un climat, un loc de confluentă a artelor, un reper cotidian pentru artisti, pentru numerosi oameni de cultură si pentru o bună parte din boema artistică bucuresteană. Dintr-o institutie necrofilă, introvertită si glacială, asa cum era înainte de 1990, cu privirile întoarse exclusiv către memoria difuză si către arhiva sistematizată, el a ajuns astăzi un factor dinamic al vietii culturale românesti, un laborator în care se realizează atît cercetarea doctă cît si maieutica subtilă a fragilului vlăstar al culturii contemporane. Alături de manuscrisul îngălbenit, de călimara secată, de ochelarii cu lentilă de lupă si de fotografia sepia, pe care timpul le-a obiectivat si le-a adus aproape de conditia exponatului mineral, fosgăie viata de cenaclu, se consacră contemporaneitatea si sclipeste intermitent, ca un girofar, promisiunea literară a zilei de mîine. La o privire atentă, s-ar putea observa cu usurintă că Muzeul Literaturii... a iesit, astfel, din starea clasică de administrator al patrimoniului istoric si a intrat decis în cîmpul mănos de pe care-si poate recolta exponatele prezumtive. Sau altfel spus, el a părăsit conditia modernă (institutiile muzeele sînt produse tipice ale modernitătii) si s-a transferat în seducătoarea efervescentă a postmodernitătii. Istoria si cotidianul, mortii si viii, strada si amfiteatrul, arhiva si cafeneaua, soapta si stri