Într-o statie de metrou, camera scrutează chipurile celor ce urcă & coboară; se-nchid usile; pe una din banchete, un pusti; aparatul se apropie, filmîndu-l din profil: printr-o gaură în obrazul copilului se vede restul metroului... Cu această imagine-soc începe The Longest Summer, filmul hongkonghezului Fruit Chan, făcut anul trecut si prezentat, deja, la Festivalul de la Berlin. Alte 52 de filme asiatice (din China, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud si Hong-Kong) au putut fi văzute recent (10-18 aprilie) într-o săptămînă de Far East Film la Udine, în Italia, în cadrul traditionalelor "Udineincontri". A fost a 13-a editie a "întîlnirilor" si prima dedicată cinematografului asiatic. Un eveniment, dacă tinem cont de faptul că s-au putut vedea inedite din anii ^30 (filmele lui Maxu Weibang, maestrul "horrorului"chinez), primele opt pelicule ale lui John Woo (majoritatea, comedii) alături de o sectiune riguroasă din tot ce au făcut cinematografiile Extremului Orient în ultimii doi-trei ani, toate genurile reunite (inclusiv cel erotic)! Directorul artistic al "Udineincontri" a fost Derek Elley, critic la celebra revistă americană "Variety" si, chiar dacă John Woo însusi n-a putut veni, fiind ocupat să termine Misiune: imposibilă 2, fanii acestui cinema au fost regalati cu prezenta a vreo două duzini de vedete care au zîmbit, au dat autografe si s-au lăsat pozate în interiorul futurist al lui Teatro Nuovo Giovanni da Udine - unde au avut loc proiectiile.
Concluzia acestui "check-up" italian? Filmul asiatic este bine-mersi, sănătate pe care ne-o dorim si nouă! Pînă si Singaporele face mai multe filme pe an decît România, fiind loc si pentru satira comercială. (Money No Enough, mare succes de casă anul trecut), si pentru filmul personal cu tintă precisă, publicul gay (Bugis Street: The Movie). China pare să fi părăsit directia "istorico-parabolică"
