O operă care trebuie reconstituită

Opera lui Petru Dumitriu a avut soarta tragică a Titanic-ului. Privită cu încredere încă din faza de santier, aclamată de o multime entuziastă la inaugurare, s-a izbit în scurt timp de stupiditatea masivă a realismului socialist, s-a sfărâmat si s-a scufundat în adâncurile amneziei colective. A trebuit să treacă mult tip pentru ca scafandri curajosi să identifice locul naufragiului si să înceapă să aducă la suprafată fragmente din glorioasa epavă.

Totul a lucrat, timp de cincizeci de ani, împotriva operei lui Petru Dumitriu, inclusiv Petru Dumitriu însusi. Ideologii partidului comunist au înteles repede, încă de la aparitia în 1949, în Viata Românească, a nuvelei Bijuterii de familie (de fapt, capitol din încă nescrisul roman-frescă Cronică de familie ), că au de-a face nu cu un scriitor, ci cu o adevărată fortă a naturii, pe care trebuie neapărat să o capteze în folosul regimului. Cel în cauză îsi oferise, de altfel, serviciile, astfel încât n-a trebuit decât ca ele să fie acceptate si răsplătite cât mai generos. Banii, gloria, succesul la femei l-au stricat repede pe Petru Dumitriu. El a făcut greseala de a-si folosi extraordinarul talent pentru a-si plăti datoriile fată de regim, în loc să-si fi îndeplinit rusinoasa obligatie în mod mecanic, cu forta de creatie "dată" la minimum, asa cum a procedat, de exemplu, Mihail Sadoveanu. Drept urmare, în romane propagandistice ca Drum fără pulbere sau Pasărea furtunii, reprezentări grandioase ale prezentei omului în cosmos (unele comparabile cu viziunea din Bătrânul si marea a lui Hemingway) sunt năclăite de mâzga ideologiei comuniste. Chiar si un roman care poate fi considerat un recital de artă narativă, si anume Cronică de familie, tot face atingere cu primitiva gândire marxist-leninistă, prin persiflarea tendentioasă a "lumii bune".

Unui