Cu un an în urmă, guvernului condus de Radu Vasile i se preziceau cîteva luni de viată. Iar noului, pe atunci, premier i se făceau reprosuri de imagine publică, de care Radu Vasile a tinut cont - atît cît i-a stat în puteri: a renuntat la excesul de, cum s-o numesc, dezinvoltură, la lăntisoare afisate, cămăsi descheiate la guler si un nasture sau doi mai jos, pentru a adopta treptat o tinută si un comportament potrivite functiei. Premierul a pus surdină chiar si deprinderii sale de a face declaratii teribile, după ce a băgat de seamă că mai mult îl costă să le corecteze decît să-si dea drumul la gură. Dar asta numai după ce a deprins mecanismul negocierilor si s-a văzut de mai multe ori în situatia neplăcută de a da înapoi în fapt, pentru că mersese prea mult înainte în vorbă.
Se spunea despre el că nu e agreat la Cotroceni, si se pare că nu era, că nu era privit cu ochi buni de multi din propriul său partid - cît de multi, asta se va vedea după ce Radu Vasile nu va mai fi prim-ministru, nu numai după plecarea grupării Ciorbea din PNTCD.
În primele luni ale guvernării cabinetului său, în partidele din coalitie se vorbea deschis despre alegeri anticipate, iar în opozitie se bătea monedă pe această temă. De-abia cînd a fost limpede că aceste alegeri mult invocate nu pot decît să agraveze situatia crizei din România, premierul a descoperit si plăcerile conditiei de reformator. Un reformator cu ochii la ceas: spaima de bulgarizare care a pătruns în partidele coalitiei l-a ajutat pe Radu Vasile să ia măsuri rapide în privatizare.
Un mare paradox al acestui guvern cotat ca slab a fost că a făcut fată cu succes la două mineriade. Prima oară prin faimoasele negocieri de la Cozia, unde premierul s-a dus în persoană, într-un asa-zis act de cedare pe care presa l-a investigat de-a fir a păr trăgînd concluzia că Radu Vasile ori a întîrzia
