1. Nu poate fi comunist deoarece bunul antinaţionalist nu poate fi totalitar. Troţki era un antinaţionalist convins, dar şi un antidemocrat în esenţă. Nu cunosc în România forţe politice, intelectuale, sociale care sînt antinaţionaliste şi doresc instaurarea unei dictaturi internaţionaliste. Tind să cred că nu există, în timp ce dictatura este visată de melanjul comunisto-naţionalist ce bîntuie viaţa publică românească. Extremele se aseamănă, iar cînd doresc să distrugă democraţia, se unesc. Antinaţionalistul, nedorindu-şi o dictatură, nu aspiră la zdrobirea naţionalistului. Îl tolerează cu abnegaţie, lăsîndu-l în pace pînă la un anumit punct. Reacţia se produce atunci cînd naţionalistul trece peste acest punct. De ce? Deoarece "de la un anumit punct încolo nu mai există întoarcere" (Franz Kafka). Antinaţionalistul găseşte acest punct cînd este ameninţat de naţionalist cu forţa în dorinţa celui din urmă de a distruge habitatul spiritual (şi nu numai...) al celui dintîi. Cel mai bun exemplu, fiind şi unul recent, este marşul societăţii civile în Bucureşti din "Vinerea neagră" (irlandezii au obiceiul să-şi numească astfel marile evenimente din istoria lor contemporană: "the Blody Sunday" sau "the Good Friday Agreement").

2. Antinaţionalistul este un tip raţional, cumpătat, senin, puţin bonom şi îndreptat prin natura sa către reflexie, un tip care iubeşte mai mult libertatea sa personală decît Patria şi efervescenţele, nevrozele, anxietăţile Naţiunii în întîmpinarea timpului şi istoriei.

3. El are încredere în el însuşi şi este convins că lozinca liberalilor "Prin noi înşine!" nu este un îndemn spre izolare faţă de lume (cum nici nu a fost), ci reprezintă o sintetizare a forţei hărniciei şi inteligenţei, a consecvenţei de care trebuie să dea dovadă acum ca şi atunci pentru a se integra în comuna planetară. El crede că viitorul (nu degeaba orga