"<
"Dorul de-acasa nu ti-l ia nimeni"
- Doamna Adina Keneres, faceti parte din categoria, putin numeroasa, a romanilor "intorsi acasa" din exil - in cazul dumneavoastra, chiar in plina glorie. Cand ati plecat in Franta si in ce imprejurari?
- Am plecat din Romania in 1987, cand, cu tot premiul Uniunii Scriitorilor obtinut pentru debut, nu mai indrazneam sa predau a treia carte (a doua aparuse in 1985). Intreaga "tanara generatie" de atunci era pusa sub lupa - cu si fara motiv - pentru ca, in mintea "lor", aceasta prezenta un pericol. Si cum eu faceam parte din aceasta "tanara generatie", dupa mii de cereri obtinand, totusi, un pasaport, am plecat in Franta, de unde m-am intors dupa 11 ani.
- V-ati adaptat usor in Franta?
- La inceput, am lucrat un an intr-o galerie de arta la Paris, dar dupa aceea numai in edituri. Am facut mai ales carte practica si carte pentru copii - acestea au devenit si sunt obsesiile mele. Am inceput, ca toata lumea, cu literatura generala, dar acesta este un teritoriu destul de plat, de banal, daca nu operezi tu insuti la selectia cartilor. Nu mi s-a parut interesant deloc sa fac carte "la kilometru". De aceea, din 1994 am devenit independenta, am lucrat pe contul meu, ca realizator de carte - de la proiect pana la realizarea proiectului.
- Ce a insemnat exilul pentru dumneavoastra?
- In general, lumea ma intreaba cum e cu romanii de acolo, cu comunitatea, iar eu dau singurul raspuns, stupid, dar singurul adevarat pe care-l am: Nu stiu cum e! In tot acest timp eu am muncit enorm, de dimineata pana seara, sambete nenumarate. Din 52 de sambete, cate are anul, cred ca 48 le-am lucrat, impreuna cu o buna parte din duminici si nopti pe masura. @
