Amestecul tot mai pronuntat al ex-sovieticilor în criza iugoslavă reprezintă pentru noi, românii, un factor de îngrijorare, si nu unul de bucurie. Si asta nu pentru că n-am dori - cât mai repede - ca în Iugoslavia să înceteze războiul. Dimpotrivă. Nu sunt un amator de scenarii catastrofice, însă dezinvoltura cu care dl Cernomîrdin a preluat initiativa negocierilor de pace cred că ascunde niscaiva întelegeri secrete, nu tocmai favorabile nouă. Sigur că la mijloc sunt banii Occidentului, dar asta nu poate fi totul: banii ar fi curs înspre Moscova oricum. Cred, mai degrabă, că în schimbul bunelor servicii ale rusilor, Occidentul - tot mai speriat de lipsa de eficientă a bombardamentelor, dar si de intensitatea alarmantă a protestelor din propriile tări - va fi extrem de întelegător cu pretentiile acestora. Mai precis, cu crearea unei zone de securitate care să cuprindă tările din jurul Iugoslaviei. În felul acesta, atât România, cât si Bulgaria, Macedonia si celelalte stătulete din regiune vor fi elegant lăsate de-o parte: nici cu sovieticii, dar nici cu NATO!

Asta în prima fază. Pentru că ulterior vor urma binecunoscutele santaje (momentan experimentate pe spinarea fostelor republici unionale): închiderea conductelor de gaz si petrol, renuntarea rusilor la importurile din tările vizate, ca să nu mai vorbesc de reactivarea în fortă a agentilor de influentă si a sprijinitorilor recrutati în zilele de glorie ale KGB-ului. Iar românii vor putea, în fine, contabiliza rolul demonic jucat de regimul Iliescu (si glorios continuat de cel constantinescian). Desi era limpede că, încă din 1990, ar fi trebuit să construim alternative la cordonul ombilical energetic ce ne leagă de zona rublei, nu s-a făcut nimic. Aceleasi conducte ruginite ne priponesc de aceleasi puturi de petrol si zăcăminte de gaz natural de dincolo de Nistru! Dacă nici asta nu e trădar