Pierderile colaterale produse de fortele NATO în rîndurile populatiei civile din Iugoslavia - implicit ale refugiatilor albanezi bombardati din greseală - par să nu-i impresioneze nici pe politicienii nostri, nici pe asa-zisii analisti aserviti puterii care se uită de sus la populatia speriată de bombe. A fi pacifist a devenit o rusine mai mare decît a fi terorist.

Dacă este explicabil faptul că pe Bill Clinton orgoliul îl împiedică să încheie în coadă de peste sirul acestor bombardamente care par că nu se mai sfîrsesc, mi-e imposibil să înteleg cum poate un intelectual să ia drept literă de evanghelie ceea ce spune acest lider ale cărui aventuri militare au, ca si cele civile, ceva nebărbătesc.

Am primit cu multă bucurie stirea că au fost eliberati cei trei prizonieri care îmi erau arătati de mai multe ori pe zi, în vreme ce asupra mortilor se păstra tăcerea, ori li se recunostea, cu chiu cu vai, existenta, doar dacă era imposibil să mai fie negată. Eram convinsă că Bill Clinton va continua să bombardeze 24 de ore din 24, pînă la victoria finală, dar această schimbare de imagine, care-i transforma pe cei trei soldati mai mult decît obisnuiti în niste eroi de cinema mi se părea necesară. Oricum, acest război nedeclarat care a făcut ca vechiul slogan Dai în partid, dai în mine/ Dai în fabrici si-n uzine să devină Dai în NATO, dai în mine/...a reusit să împartă încă o dată în două lumea în care trăim si să fie folosit, asemenea puciului de la Moscova, în campania electorală.

Gîndindu-mă la această împărtire prin care istoria se repetă, îmi revine în minte figura doctorului Serafim Pâslaru, care a avut o condamnare de 25 de ani pentru că le-a acordat ajutor medical unor opozanti ai regimului din grupul care a luptat în muntii Făgăras. Fiind văr cu fratii Arnăutoiu, nimeni nu l-a crezut că nu era în legătură cu ei, desi el sustine si acu