Motto: "(...) toti suntem reformatori cu gura, până ce vor veni si faptele să răspundă" (Alecu Russo)
S-a spus despre Cornel Regman că ar fi înclinat de mult spre "praxis"-ul criticii, spre critica aplicată decât spre teorie. Frapează, într-adevăr, în scrisul său, tăietura rece a bisturiului critic, sondarea minutioasă a adâncimilor operei, efort ce nu conduce spre o formă finală rigidă, academică, ci mai degrabă spre una născută din cultivarea paradoxurilor, a asociatiilor insolite, din căutarea orgolioasă a ineditului.
Astfel, Cornel Regman descoperă în Alecu Russo unul din pionerii eseului românesc. În Cântarea României, criticul identifică premisele "eseului poematic", în vreme ce Studie moldovană, Cugetări si Amintiri fac din Russo "descoperitorul, multă vreme ignorat, al unei modalităti de expresie a spiritului, a gândirii vii, plastice senzuale pe care azi ne-am obisnuit s-o numim eseu de idei si care nu o dată îsi adjudecă printre mijloace critica si chiar polemica". Fundamentat pe observatie si reflectie, eseul lui Alecu Russo se naste din reactia sa la mutatii petrecute în teritoriul istoricului, al socialului, al literaturii sau lingvisticii.
Într-un studiu deosebit interesant, intitulat Caragialestii si datat 1945, Cornel Regman urmăreste prezenta unor trăsături comune, a unor constante stilistice, ca să spunem asa, în linia ce pleacă de la Iorgu sau Costache Caragiale si se sfârseste, trecând prin Ion Luca, cu Mateiu. Se poate vorbi de "o dinastie"?, se întreabă Cornel Regman. Sau mai degrabă, folosind o inspirată sintagmă, de "un moment Caragiale"? Trecutul lor "artistic" - desi nu stiu de ce nu renunt la ghilimelele ironice, intentia acestora fiind, fără dubiu, una nobilă - pare a fi actionat în mod evident asupra comportamentului descendentilor. "Din exercitiul îndelungat al atâtor conventionalisme", scrie Regman, "si
