Volumul Nueve ensayos dantescos ("Nouă eseuri dantesti" - din care prezentăm cititorilor nostri primul eseu - este una din ultimele opere ale lui Jorge Luis Borges, fiind publicat în 1982, cu doar patru ani înainte de moartea sa.
În complexul univers borgesian, Divina Comedia si genialul său creator au constituit un ecou obsedant, o subtilă prezentă mereu înnoită, o înrîurire cu adevărat rodnică, generatoare nu numai de aluzii si reminiscente tainice, împletite adesea în chip fericit în urzeala demersului său literar, ci si de referiri explicite, de comentarii si interpretări penetrante, din unghiuri surprinzătoare. Se cuvine să mentionăm în acest sens că prima din ciclul de sapte conferinte pe teme culturale tinute de Borges în 1977, la Buenos Aires, este dedicată capodoperei dantesti, si că după cinci ani apare, ca un corolar al acestor preocupări, volumul Nouă eseuri dantesti, însumînd studii pe marginea unor fragmente, motive si protagonisti ai operei lui Dante.
La începutul secolului al XIX-lea sau la sfîrsitul celui de al XVIII-lea, intră în circulatia limbii engleze diferite epitete (eerie, uncanny, weird), de origine saxonă sau scotiană, care vor sluji la definirea acelor locuri sau lucruri care inspiră, nedeslusit, groază. astfel de epitete corespund unui concept romantic al peisajului. În germană se traduc la perfectie prin cuvîntul unheimlich; în spaniolă, poate că cel mai potrivit cuvînt este siniestro ("sinistru"). Avînd în minte această calitate singulară de uncanniness, am scris odată: "Cetatea de Foc care ni se înfătisează în ultimele pagini din Vath Vathek (1782), de William Beckford, este cel dintîi Infern realmente înfiorător din literatură. Cel mai ilustru dintre infernurile literare, îndurerata împărătie a Comediei, nu este un loc înfiorător; este un loc în care se întîmplă lucruri înfiorătoare. Diferenta este re
