Mai sunt doar cîteva săptămâni pînă la împlinirea a o sută de ani de la ivirea pe lume a lui G. Călinescu. După toate aparentele, sorocul va veni si va trece, aproape nebăgat în seamă. O foaie în calendar, ca toate celelalte. Nici un freamăt pregătitor nu pare să conecteze coloanele presei. Editurile, cu scuza sărăciei endemice, au cam băgat capul între urechi, n-aud, nu văd.
Si cît ar mai fi de lucru din partea tuturor! Practic, nu există editia etalon, de încredere sub raportul acuratetii, al exactitătii. Pe ce baze să se efectueze exegezele de dorit, cînd destule texte mai zac risipite prin publicatiile epocii iar cele în circulatie denotă carente, lectiuni incerte, vicii de transcriere trecute cu vederea si perpetuate de rutina tiparului? Cel putin aceasta este sugestia degajată din aparatul critic al primei editii de anvergură puse la cale cu importantul aport al redactiei de profil de la "Minerva", după baremuri de maximă exigentă profesională. Numai că, de la punerea fundamentelor, au trecut ani buni si edificiul chibzuit abia a ajuns să însumeze două volume. Ritmul de melc amenintă să reclame contributia mai multor generatii, încât norocosii beneficiari de astăzi ai eforturilor inaugurale vor trece în seama nepotilor privilegiul de a se folosi plenar de rezultatele definitive.
Coordonatorul oportunei operatiuni, cu vechi state de serviciu în promovarea imaginii lui G. Călinesocu, istoricul literar Ion Bălu, împreună cu îngrijitorul efectiv al scrierilor socotite prioritare, mai tînărul nostru confrate Nicolae Mecu, au convenit să acorde întîietate romanelor călinesciene. Nici poeziei, nici criticii, dacă era să se respecte strict ordinea domeniilor asupra cărora Călinescu si-a pus amprenta. A fost preferată proza, probabil în ideea că ridică mai putine obstacole de restituire. Se stie că editia "de autor", tot la "Minerva", a
