Cu cîteva zile în urmă, un prieten m-a întrebat cum se poate cîstiga cinstit un concurs pentru ocuparea unei functii în administratia de stat. Omul despre care vorbesc e de o corectitudine rarisimă, asa că m-a blocat cu întrebarea aceasta. Începusem să-mi pun întrebarea dacă nu există mai multe feluri de cinste, despre care n-am apucat să mă informez, ceea ce pentru un om de presă, nu pică bine. Fiindcă, în mintea mea, un concurs, despre care presupun că se organizează tocmai ca să facă loc celui mai bun, porneste de la o cinste initială. Fac aici o paranteză:

Am avut de-a face, pînă în ^89, cu sistemul de pile al răposatului regim, sistem care avea si un merit. Dacă te prezentai la un concurs unde locul era ocupat dinainte, ti se spunea să nu te astepti să cîstigi. Erau totusi persoane care, din naivitate sau pentru că voiau să-si încerce sansa, luau parte la asemenea concursuri cu învingătorul stiut. Dar, mai trebuie spus, tot pînă în ^89, au existat căi de a obtine locuri în diverse functii bugetare pentru care nici măcar nu era nevoie să dai concurs, ci să cauti anumite situatii umile, în aparentă, situatii cu ajutorul cărora te puteai trezi ulterior în functia rîvnită.

Tot pînă în ^89 exista moda sacrificiilor de tip politic - dacă voiai un anumit post, intrai în PCR, chiar dacă nu aveai nici o chemare pentru acel partid.

Complexul cinstei cu apartenentă politică face, după părerea mea, un rău nu numai conjunctural, ci are, se pare o foarte solidă sustinere în sistemul actual.

Vechile criterii ale partidului unic erau că un candidat merituos nu poate fi decît un membru al partidului sau o persoană recomandată dinlăuntrul partidului. Nu pot spune că aceste criterii au functionat totdeauna prost, dar nu cred că acest tip de selectie n-are nici o legătură cu dramatica situatie în care se află România. Că prin jocul raporturi