Despre miracolul crestin de la Ionesti am mai scris in iarna anului trecut. Am scris cu teama, cu zgarcenie, cu vigilenta atentie, pe nuante. Nu voiam sa gresim, sa punem de la noi, sa exageram cu ceva. Intuiam pericolul ca Ionestiul sa devina un nou Maglavit, cu toate lucrurile minunate, dar si meschin lumesti de acolo. Un exces de entuziasm jurnalistic ar fi transformat lucrarea tainica a lui Dumnezeu intr-un simplu si nedemn spectacol.
Daca scriem in continuare despre minunile de la Ionesti, o facem pentru ca locul are o forta statornica si grea, pentru ca - in ciuda maruntelor dispute locale si a izului turistic pe care il imbraca uneori pelerinajele la Troita - aici continua sa se savarseasca numeroase vindecari miraculoase.
Poate ca multi se intreaba de ce si-a ales Maica Domnului salas intr-o pustietate ca Ionestiul. De ce Dumnezeu iubeste locurile mai sarace si oamenii mai smeriti? Vremea intrebarilor, credem noi, a trecut. Acum e timpul copt al credintei, ca singura cale de salvare. Prea multa suferinta e in lumea asta. Chiar daca nu va alunga nici razboaiele si nici disperarea, Troita Maicii Domnului de la Ionesti e un strop dumnezeiesc de intarire si de speranta, un semn ca Dumnezeu - in ciuda incercarilor - nu si-a luat fata de la noi.
"Doamne, fa o minune!"
- Parinte Corneliu Popescu, ca paroh al satului Ionesti, sunteti cel mai in masura sa ne vorbiti despre miracolul crestin ce a avut loc aici anul trecut. De fapt, cum s-au petrecut lucrurile? Cand v-ati convins ca la Ionesti exista o lucrare a lui Dumnezeu?
- Totul a inceput de la marturia unui credincios din sat, nea Ion Marin (a carui relatare a aparut, pe larg, in "Formula As"), care mi-a vorbit despre minunatele aparitii ale Maicii Domnului si despre indemnul Preasfintei Fecioare ca sa se ridice o troita in josul satului. Ca om al bisericii,
