Miercuri, 12 mai 1999, guvernul si-a angajat raspunderea pentru Legea privind accelerarea Reformei.
Actul este normal si, pentru initiatorii lui, este o cale de a grabi un proces care, altfel, s-ar fi blocat in hatisurile birocratice ale Parlamentului, dispus sa analizeze fiecare lege pe-ndelete, sa amendeze - pe rand - fiecare articol al acestora. Guvernul a vrut, in fapt, sa arate ca nu mai este timp de pierdut si ca, de acum, va face chiar Reforma. "Aceasta lege a devenit necesara datorita, in special, incoerentei sistemului legislativ ce gestioneaza procesul de tranzitie economica. Datorita masurilor pe care le-am luat in ultimul timp, masuri care au vizat in principiu asumarea economiei romanesti, ne-am confruntat, aproape in fiecare caz, cu incoerente ale sistemului legislativ, cat si cu mari lipsuri in ceea ce priveste reglementarea procesului real de reforma economica", a declarat premierul Radu Vasile in sustinerea demersului sau.
Actul este - cum am spus mai inainte - normal pentru un guvern care nu vrea ca misiunea lui sa se reduca doar la gestionarea unei economii aflate, mai mult sau mai putin, in criza. Daca ar fi fost realizat la inceputul guvernarii actualei coalitii sau, cel putin, imediat dupa instalarea guvernului Vasile, el ar fi fost si firesc. Produs acum, cand s-a intrat practic in anul preelectoral, ridica o serie de semne de intrebare. De ce a amanat atata vreme premierul asumarea raspunderii? Cine este vinovat pentru timpul pierdut? Ce eficienta va avea actiunea pentru evitarea, in ultima clipa, a falimentarii economiei romanesti? Ce impact va avea ea asupra activitatii Parlamentului? In plus, asumarea in cauza prezinta si o anume ciudatenie: ea nu s-a circumscris la un proiect de lege a carui adoptare este urgent necesara, cum scrie Constitutia, ci s-a facut pentru un proiect care prevede modificarea mai multor legi.
