Ultimul palarier din Salistea Sibiului - Virgil Ilies
"Ne pierdem ca natie daca nu ne pastram limba, portul si obiceiurile"
Atelierul de palarii al lui Virgil Ilies se afla intr-o curte adanca, oblonita - ca toate casele din Marginimea Sibiului - cu o poarta mare, din lemn. "Casa-cetate" e o influenta germana, preluata din satele sasesti din hinterlandul Sibiului. Dar meseria e pur romaneasca, palarierul din comuna Saliste fiind unicul producator de clopuri ciobanesti autentice: palariuta aceea neagra, rotunda, insemn heraldic al oierilor sibieni.
O data poarta casei "desferecata", curtea se arata plina de lumina si flori. O curte pietruita si atat de curata, incat orice gospodina poate pali de invidie.
Atelierul lui Virgil Ilies este o adevarata minune tehnica, un mic muzeu de antichitati care insa functioneaza fara intrerupere, de mai bine de 100 de ani: calapoade, stofe, butoaie cu apret si, mai ales, o presa matusalemica de palarii care, cand se deschide, imprastie fuioare de aburi, insotite de icnete si de suieraturi. Pe pereti, rafturile cu clopuri insirate ca la parada, iar in mijlocul lor, marele mester, un veritabil Gepetto autohton.
- Domnule Virgil Ilies, cum ati ajuns dv. cel mai mare palarier din Carpati?
- Alta mi-ar fi fost mie soarta, daca mama n-ar fi avut nevoie de ajutorul meu. Cand avea 36 de ani, tata a murit. S-a recasatorit cu Ioan Dadirlat, palarier cu vechime din tata in fiu, dar care, dupa o vreme, a decedat si el. Cum putea mama, singura, sa duca mai departe o gospodarie, dar si traditia acestei meserii, care-l facuse pe Dadirlat cunoscut in tot Ardealul? Astfel, m-am vazut nevoit sa preiau eu traditia acestui mestesug. Ca sa fiu sincer, mai "furasem" din aceasta arta - ca-i o arta meseria de palarier - de cand traia tatal vitreg, dar m-am si pus la punct cu tot ce tin
