Am fost la Paris, în primele zile ale lui mai, pentru a participa la un simpozion international consacrat împlinirii unui deceniu de la căderea Zidului Berlinului. Cu cinci ani în urmă, întrebarea pusă de organizatori în titulatura unei întîlniri asemănătoare era: Încotro se îndreaptă Estul? Astăzi, desi n-a mai avut claritatea de data trecută, întrebarea care s-a pus ar putea fi formulată în felul următor: ce schimbări au adus în culturile din Est cei zece ani de după disparitia Zidului? Cum era de asteptat, n-a întîrziat să fie pusă, în mod spontan, de către participanti, întrebarea simetrică: dar în Vest, ce schimbări au fost? Desigur, răspunsul nu putea fi unul singur. Asupra cîtorva lucruri însă aproape toti participantii au căzut de acord.

A luat nastere în deceniul de postcomunism o cultură care pare aceeasi dintr-un capăt în celălalt al Europei. Este ea cu adevărat una fără frontiere? În background-ul acestei culturi pot fi identificate elemente care provin mai mult din Vest decît din Est. Cultura estică s-a efasat în bună măsură, pierzînd, pe de o parte, o anumită miză morală si socială, iar pe de alta, cedînd presiunii foarte puternice a culturii de consum practicate în Vest. Nu trebuie uitat că rezistenta fată de comunism a fost una culturală, vreme de cîteva decenii, si că în unele state comuniste, de exemplu în România, cultura literară a detinut în această privintă rolul de vioară întîi. Acum, abia dacă se mai observă urmele acestui rol glorios. Cultura pare să-si fi pierdut nu doar aura politică, dar si prestigiul literar. Intrarea în fortă a noilor lideri politici în viata tărilor lor le-a stirbit fostilor lideri literari de opinie din importantă si din popularitate. Cînd unii dintre ei (Havel, Göncz) s-au reprofilat, schimbînd pielea literatului disident cu aceea a omului politic la putere, simpatia de care s-au bucurat n-a mai fo