În Amintiri deghizate, Ov. S. Crohmălniceanu surprinde câteva din liniile de fortă ale prozei optzeciste: "observatia concretă, vie, asupra lumii din jur", "interes maxim acordat vietii cotidiene, omului comun, atentie la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc, de contemplare a umanitătii, spirit ludic", "surprinderea argourilor epocii, al decupajului momentelor realiste din realitate", "ochiul sarcastic, nemilos, avid de scene grotesti".

Am recitit paginile lui Crohmălniceanu având sub ochi cea mai recentă carte a lui Ioan Lăcustă, În soaptă, apărută la Editura "Cartea Românească". După ce a debutat la "Junimea" (e vorba, bineînteles, de cenaclul bucurestean al lui Ov.S. Crohmălniceanu), Ioan Lăcustă a luptat mai apoi - cu succes - în rândurile Desantului ^83, volumul care avea să devină "blockbuster"-ul unei generatii fulminante. Si, cum altfel nu se putea, într-o anumită secventă (cea mai importantă, după părerea noastră) a scrisului lui Ioan Lăcustă se intersectează toate aceste coordonate stilistice de care vorbeam mai devreme. Spun "într-o anumită secventă" pentru că materia cărtii are, cum vom vedea, o dispunere contrapunctică. O primă linie melodică o dau prozele reunite sub titlul Dintr-un album, toate capodopere ale prozei scurte românesti. Numai în bucata Dansul rata (fără a mai vorbi de Călătoriile unei importante piese tehnice, Antărt sau Vagonul, demne de mari maestri ai absurdului), descrierea nuntii atinge sublimul. Să spunem, înainte de toate, că este vorba de o nuntă ca atâtea altele desfăsurată într-un spatiu urban (cu ceea ce are mai rău acest cuvânt) si nu de una care respectă ritualul străvechi, tainic, asa cum se întâmplă, probabil din ce în ce mai rar, în satele noastre. Un extraordinar simt al ridicolului îi permite lui Ioan Lăcustă să surprindă "luciditatea" socrului mic, Aurică Drâmbu, care ar vrea să priv