Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fericiti făcătorii de pace

Publicat in Romania Literara, miercuri 19 mai 1999 ·

În cuvîntul său rostit la venirea în tara noastră, unde a fost primit cu căldură, Papa Ioan Paul al II-lea a asemănat România cu Grădina Maicii Domnului.

Dat fiind că unii dintre compatriotii nostri care se simt datori să fie mai catolici decît Papa, de cînd au început bombardamentele din Iugoslavia, înclină să pună toate relele pe seama ortodoxiei, vizita Suveranului Pontif si comparatia de mai sus au o semnificatie cu totul deosebită. Cu atît mai mult cu cît cei ce nu scapă nici o ocazie de a ataca religia cu care ne-am născut par să neglijeze faptul că lagărul socialist s-a bazat pe un fel de religie fără Dumnezeu. Si că o tară nu se poate salva lepădîndu-se de credinta sa cu iluzia că asa ar fi în pas cu Occidentul.

Închinarea la idoli nu e o dovadă de progres, ci dimpotrivă. Poate că văd lucrurile astfel pentru că am avut norocul de a mă naste într-un sat unde slujea un preot bătrîn, care era asa cum mi-l imaginam eu în copilărie pe bunul Dumnezeu. Mai tîrziu am întîlnit si altfel de slujitori ai bisericii, dar mi-am amintit că în lumea din care veneam se spunea: Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa! Si eram convinsă că bătrînii stiau ei ce stiau cînd spuneau aceste cuvinte. Renuntarea la morala crestină pe motiv că preotii nu au făcut tot ce trebuia e păgubitoare si nedreaptă. La urma urmei, cine a făcut tot ce trebuia ca să aibă dreptul să întrebe pe altcineva de ce nu a fost martir ?!

În diatribele lor împotriva ortodoxiei, asa-zisii nostri analisti au spus că nationalismul s-ar explica prin această religie. Am mari îndoieli că vechea nomenclatură care s-a reciclat într-un partid ori în altul ca să nu-si piardă privilegiile ar fi căpătat meteahna în discutie participînd la Sfânta Liturghie. Cum am îndoieli si că d-l Laszlo Tökes ar fi nationalist pentru că este pastor reformat. Dacă ar fi să le reprosăm preoti

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 28 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum o ora
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 45 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum o ora
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°