Pentru teoreticienii actuali ai comunicării e o chestiune evidentă că fiecare dintre noi are mai multe euri: unul deschis, vizibil celorlalti si aflat sub propriul control, altul ascuns celorlati, unul "orb", adică pe care nu îl văd decît ceilalti (ca de pildă cel manifestat prin toate ticurile de care nu sîntem constienti) si în fine unul misterios, necunoscut atît nouă cît si celorlalti. Pornind de la asemenea distinctii alti teoreticieni merg mai departe, referindu-se chiar la existenta mai multor "corpuri" fizice ale fiecăruia dintre noi. Ipoteza apare din ce în ce mai des în diverse studii, bazată fiind întotdeauna pe premisa unei identităti personale care nu este un dat, ci se construieste, de către posesorul ei sau de către ceilalti.

Jean-Claude Kaufmann scrie o sociologie a corpului femeii pornind de la o situatie cotidiană pe care o investighează cu instrumentele teoretice specifice disciplinei (interviu si chestionar), fără a se sfii însă să îsi lanseze teorii personale (spun că nu se sfieste tocmai pentru că uneori acestea sînt, în anumite privinte, îndrăznete) si apelînd totodată la o bibliografie contemporană vastă, compusă din cercetări în domeniul studiilor culturale, antropologiei, psihologiei, ori filozofiei. Situatia cu pricina este următoarea: practica unora dintre femeile europene a ultimelor decenii de a face plajă într-un costum de baie sumar, din care lipseste o piesă socotită de altii foarte importantă, sutienul. Precizez că e vorba de femeile europene, evident venind din anumite tări europene, desi Kaufmann nu o face. Studiul lui e aplicat însă exclusiv pe esantioane de frantuzoaice, fără ca limitarea să fie declarată voită, asumată, ori socotită irelevantă. Ea există însă în mod clar si presupune, dacă urmăm chiar logica autorului, că trupul uman, cel al femeii în particular, nu este un determinat cultural supus practicil