Parafrazînd, trebuie să mărturisesc că nu atît de intolerantă mă cutremur, cît de eternitatea ei. Anul trecut, s-au împlinit patru sute de ani (adică aproape de două ori vîrsta atestată a natiunii americane) de cînd Mu Dan Ting, capodopera celui ce este considerat un "Shakespeare al Chinei", Tang Hianzu, continuă să fie practic interzisă. Elaborată în timpul dinastiei Ming, ea nu a fost jucată niciodată în întregime, si asta nu pentru că se compune din 55 de acte, a căror desfăsurare ar duce la un spectacol de 22 de ore, ci din cu totul alte motive, expuse de Yang Lian, poet chinez refugiat în Marea Britanie. Du Liniang, eroina operei, îsi întîlneste iubitul doar în vis, cînd doarme în Pavilionul Bujorului. Abia după moartea ei, apare si iubitul - Liu Mengmei. Dragostea lui o readuce la viată pe Du, si, după ce trec prin încercări dintre cele mai neasteptate, devin sot si sotie. Pe cine a putut deranja această poveste de dragoste? În China, aproape pe toată lumea perindată pe la putere în ultimele patru secole. "Această operă nu este doar o poveste de iubire, asa cum cred multi", declară Chen Shizheng. "Ea vorbeste despre efortul umanitătii de a găsi pentru individ o scăpare personală din constrîngerile unei societăti rigide si represive. Este despre singurătatea cuiva care se trezeste în vreme ce toti ceilalti încă dorm."

Yang Lian ne spune că atunci cînd a fost scrisă, opera avea să fie percepută drept "antifeudală", "anticonfucianistă," "preamărind virtutile libertătii individuale, dreptul de a opta". Si asta a atras imediat mînia împăratului. Peste secole, conducerea comunistă a scos opera din toate repertoriile, acuzînd-o că are un caracter feudal si că este plină de superstitii si pornografie. Cînd se părea că interdictia va fi în sfîrsit ridicată - Lincoln Center din New York si Teatrul de Operă Kunju din Sanghai semnaseră un