Semne bune anul are: marii poeti se intorc. Petru Romosan. "Iluziile mele in legatura cu Romania sunt intacte".
In lumea politizata pana la nebunie a anilor 1980, Petru Romosan parea o faptura lunara. Poet de talent exceptional, isi traia vocatia cu febrilitate iradianta, desprins complet de contextul morbid al acelor vremi. Nimeni n-ar fi crezut vreodata ca va renunta la plutirea lui de naluca extraterestra, pentru a comite un gest de o concretete dramatica: fuga in strainatate. Dupa cum nimeni n-ar fi crezut ca va fi autorul unei noi "erezii" existentiale: revenirea in patrie. "Acum, in Romania, totul e de facut", spune el. Dumnezeu sa-l auda. Nimeni nu presimte normalitatea ca un poet
In caruta, spre libertate
- Petru Romosan, ai parasit tara in plina glorie. Alaturi de Mircea Dinescu, erai marea speranta a poeziei romanesti, primisei premiul Uniunii Scriitorilor, iar revistele literare pareau onorate sa te publice. Nu te intreb de ce ai plecat. Te intreb cum ai reusit acest lucru. Cum ai ajuns la Paris?
- Pe jos. Era 30 septembrie 1988, o zi aleasa special, ziua in care ma casatorisem cu Adina. Am trecut deci granita in Ungaria, dupa ce, cu o luna in urma (pe 23 august), ratasem o tentativa similara. Apoi am ajuns la Budapesta, traind umilinta arestarii si suspiciunea granicerilor unguri, anchetele si perioada de lagar petrecute undeva langa Debretin, in conditii extreme.
- Cine te-a ajutat? Banuiesc ca, la acea ora, nu era simplu sa fugi din tara.
- M-a ajutat Dumnezeu, altfel nu-mi explic de ce ofiterul de graniceri care a oprit caruta in care eram i-a cerut actele doar calauzei mele, un taran din Scarisoara, ce isi avea ogorul de pepeni chiar langa fasia de granita. In spatele intregii istorii se gasea un minunat profesor de romana din Oradea. Ajutat am fost si de Bodor Pl, plecat din Romania
