Centenarul nasterii lui Vladimir Nabokov ne situează astăzi nu numai în proximitatea aniversară a marelui scriitor, ci mai ales în prezenta iconoclastului furibund, născut să contrazică pînă la capăt, prin propriul său exemplu, ăadevărurileă curente ale epocii în care a fost obligat să trăiască. Non-conformismul său adînc nu se reduce la capodopera Lolita, roman-emblemă a secolului XX; el priveste însăsi maniera de a concepe literatura, relatia creatorului cu instrumentul său de lucru, cu limba naturală.
Cum ar trebui să înceapă un articol despre centenarul Nabokov? ăÎn primăvara acestui an, se împlineste un secol de la nasterea lui Vladimir Nabokov, marele scriitor...ă: cînd să scriem obligatoriul adjectiv ănatională, începe sovăiala, căci revendicarea capătă alura revendicării homerice. Cărei literaturi îi apartine Nabokov? Este un ăscriitor rusă, un ăscriitor franceză sau un ăscriitor engleză? A scris cu egală dezinvoltură în toate aceste limbi cărora ar trebui să le adăugăm si germana.
În virtutea unei habitudini ce datează de secole, credem că principala luptă a scriitorului ar fi lupta cu limba în care scrie: doar pe aceasta ar trebui el să o frămînte, să o supună, eventual să o violeze în vederea creării produsului original. Ne închipuim că raportul dintre scriitor si limbă ar fi acelasi ca dintre sculptor si piatră ori dintre pictor si paleta de culori. ăVă înselati cînd preluati toate aceste comodităti de gîndire!ă, pare a răspunde, cu forta exemplului său, Nabokov. Scriitorul este legat de limbă, dar nu de o unică limbă, pentru că modelul ideal tradus de el în literatură nu-i doar lingvistic, ci mai profund, de o natură pe care n-o putem califica decît ca meta-fizică, în sens etimologic.
Si să nu credem că Nabokov a rămas insensibil la dimensiunea lingvistică a literaturii. Dovadă: imnul celest închinat limbii engleze prin