O gască de tineri fără căpătîi. Mici si mari excrocherii. Droguri si arme. Furturi si crime. Astfel s-ar putea rezuma filmul britanic Jocuri, poturi si focuri de armă. O peliculă neagră, deprimantă s-ar putea bănui. Si totusi este vorba despre un film fermecător, cu dialoguri amuzante, cu situatii limită în care tot răul se întîmplă altora si niciodată eroilor principali. Acestia se strecoară printre cadavre, mormane de bani si kilograme de droguri cu o asemenea usurintă încît nici lor nu le vine să creadă. Un scenariu ce pare initial ciopîrtit în cîteva fragmente epice cu legătură numai printr-o unitate de timp si spatiu, dar care se transformă treptat într-un vîrtej ce se rostogoleste cu viteză spre alte si alte întîmplări care de care mai incredibile. Totul privit cu haz, fără cea mai mică intentie de a moraliza ori justifica. Un umor implicit produs de pătaniile personajelor - ratati simpatici aflati în căutarea banilor cu care să înceapă o viată nouă, cinstită, linistită. Dar numai linistea nu si-o vor găsi în aventurile palpitante ce vor urma.

"Am dorit ca Jocuri, poturi si focuri de armă să fie un film nostim. Comedia si gangsterii sînt două elemente inseparabile în realizarea unui astfel de film: cu cît personajul negativ este mai dur, cu atît ceea ce i se întîmplă pe parcursul filmului poate fi mai amuzant" afirmă regizorul Guy Ritchie. La 29 de ani, Ritchie si-a făcut ucenicia filmînd materiale promotionale, clipuri muzicale. Cu un astfel de trecut, regizorul este, desigur, lipsit de orice fel de prejudecăti sau complexe ceea ce transpare în film. O dovedesc din plin scenariul si imaginea. Nu mai punem la socoteală faptul că în aparitii episodice ori ca figuratie specială au fost folosite figuri adevărate ale lumii interlope londoneze, ceea ce a creat cu certitudine o mare autenticitate, precum si groaza actorilor. Dintre ceilalti