Tot mai des, societatea românească îmi sugerează imaginea unui bolnav aflat pe patul de reanimare. Dar e un bolnav cu totul si cu totul neobisnuit: el a fost adus în această situatie disperată tocmai de medicii care ar fi trebui să-l îngrijească! Între un spasm si altul, între o convulsie si alta, marele bolnav deschide ochii - doar pentru a-i închide imediat, îngrozit: pentru că, îmbrăcati în alb, zâmbind sardonic, doctorii au în loc de stetoscop un cleste de tortură, în loc de compresă cămasa de fortă, iar în loc de termometru electrodul unui scaun electric.
Zece ani de istorie liberă ne-au demonstrat că răul României provine din interior, si nu din exterior. Sigur că e mult mai usor să dai vina pe străinătate si în acelasi timp să asmuti la războaie civile (cum s-a întâmplat la Târgu-Mures, cum au făcut de cinci-sase ori, la Bucuresti, minerii, cum procedează românii când dau foc satelor de tigani). Din păcate, toate acestea se contabilizează. Nu e obligatoriu ca străinătatea să aibă o memorie la fel de scurtă - si chiar dacă ar avea, există destui binevoitori dispusi să le-o reîmprospăteze!
Reprezentantii Conventiei Democratice au căzut, si din acest punct de vedere, în propria capcană. Ajunsi la disperare, felcerii care au maltratat iresponsabil - nefăcând nimic! - trupul muribund al tării, încearcă acum să dea vina pe medicii de dinainte, care inoculaseră injectia letală. Au perfectă dreptate, adevărul se află, riguros, de partea lor: asa e, societatea românească a fost omorâtă de regimul Iliescu. Setea de putere a învingătorilor de la 3 noiembrie 1996 a fost însă mai mare decât spiritul de conservare. Orbiti de luminile balului, "democratii" n-au avut minima curiozitate să afle ce se ascunde îndărătul vălului miresei. Dacă ar fi făcut-o, s-ar fi speriat de moarte si ar fi fugit încotro ar fi văzut cu ochii.
Într-adevăr,
