Peisaj urban încremenit, spirit iesit victorios din confruntarea surdă cu vremurile, exponat viu al unei Renasteri perpetue, Venetia a trebuit să-si integreze cumva si contemporaneitatea dar, în acelasi timp, să se si protejeze de nelinistile ei corozive. Nefiindu-i de ajuns confortul cotidian, universul mediatic si ceilalti factori de civilizatie, orasul dogilor si-a creat, în spatiul său global, dar excentric fată de nucleul istoric si legendar, o adevărată cetate a artei contemporane: Bienala de la Venetia. Prin această sinteză a lumii de astăzi, prin acest bogat inventar al gîndirii complet eliberate de conventii si al spiritului mereu în avangardă, Venetia si-a confirmat anvergura participării sale la contemporaneitate, dar a făcut-o în depline conditii de securitate si fără nici o concesie de fond; în esentă ea continuă să rămînă în afara timpului, de o fidelitate profundă fată de valorile sale istorice, majestuoasă ca un vestigiu si convingătoare ca însăsi procesualitatea vietii. Cum memoria coordonează de multe ori actele prezentului si cum legenda fertilizează adesea cotidianul, prin asociatie, dar si prin complexitatea proiectului, Bienala de la Venetia si-a dobîndit, în timp scurt, o putere de fascinatie comparabilă cu a Venetiei însăsi. Tot ceea ce arta contemporană are mai important, ca tendinte, estetici, programe si realizări propriu-zise, unele deja muzeificate, altele în plin exercitiu de persuasiune si altele mereu nelinistite, în căutarea unei identităti, a trecut, de-a lungul anilor, pe aici. Reprezentîndu-se pe ei însisi în aceeasi măsură în care sînt si reprezentantii unor civilizatii, ai unor culturi definite, ai unor istorii, geografii sau, pur si simplu, ai unor tări, artistii visează Venetia si ca pe o dovadă a recunoasterii dar si ca pe un instrument al consacrării. Din această pricină, în preajma fiecărei noi editii a Bienalei