Operatiunile de leasing si societatile de leasing erau reglementate prin Ordonanta Guvernului 51/1997, modificata prin Legea 90/98, acte normative care au fost si ele modificate si completate prin Legea 99, pe care o dezbatem. Pe intelesul tuturor cititorilor, leasingul este o operatiune prin care un proprietar (ce are calitatea de furnizor de leasing) transmite posesia unui bun catre o persoana fizica sau juridica, in schimbul unor rate de leasing, urmind a vinde acel bun, daca utilizatorul ii solicita aceasta.
Legea 99/99 defineste termenii si expresiile specifice operatiunilor de leasing: valoarea de intrare, valoarea totala, valoarea reziduala, rata de leasing si face diferenta intre doua feluri de leasing - leasingul financiar si cel operational. Definirea termenilor este un fapt pozitiv, intrucit vechile acte normative, nefacind acest lucru, au trezit tot felul de interpretari eronate, conducind la nemultumiri din partea agentilor economici.
Daca actele normative de pina acum nu prevedeau nimic cu privire la elementele pe care trebuie sa le cuprinda un contract de leasing, noua lege o face, introducind un capitol denumit "Contractul de leasing".
Interesant este faptul ca pentru prima data legiuitorul instituie, pentru contracul de leasing, caracterul de titlu executoriu in beneficiul proprietarului bunului, fiind astfel scurtat drumul pina la recuperarea prejudiciilor prin evitarea proceselor care de obicei dureaza.
Bunurile mobile de import introduse in Romania in baza unor contracte de leasing sint exonerate de la plata tuturor drepturilor vamale de import (taxe vamale, TVA, suprataxe vamale) pe tot parcursul derularii contractului de leasing. In conditiile in care, insa, utilizatorul doreste sa transforme acest contract intr-unul de vindere-cumparare, el este obligat sa achite taxele vamale, calculate la valoarea reziduala a con
