"Acest roman a fost scris între 1955 si 1957, fiind reluat în 1959, fără speranta publicării în regimul comunist." Iată cel putin două probleme incitante, semnalate de Alexandru George însusi cu privire la romanul său Oameni si umbre, apărut în 1996 la Editura Albatros.
Să le luăm pe rând. Este asadar vorba despre un roman de tinerete, încheiat înainte ca autorul să fi împlinit treizeci de ani si cu aproape zece ani înaintea debutului său relativ târziu (cu volumul de proză Simple întâmplări cu sensul la urmă, 1970). Evolutia sa ca prozator, paralelă cu aceea, nu mai putin spectaculoasă, de critic si eseist, cunoaste influenta literaturii fantastice. De altfel, Alexandru George a si realizat o antologie a prozei fantastice românesti în care a considerat firesc să integreze si un text propriu. Simple întâmplări cu sensul la urmă, dar si Clepsidra cu venin sunt volume de proză interesante mai ales ca manieră specială de tratare a realului. Mircea Iorgulescu indică anumite procedee specifice prin care ironia trece în fantastic sau perspectiva insolită provine dintr-o înnobilare deloc bufonă a faptelor celor mai prozaice. Pe de altă parte, într-un roman mult ulterior celui de care este vorba aici (Caiet pentru..., 1984), Alexandru George face un adevărat joc cu naratori, intercalând formula celebră cu misteriosul caiet găsit si intitulând unul dintre capitole "Text si intertext". În alt roman (Dimineata devreme, 1987) există chiar un fel de intertextualism, autorul incluzând pagini dintr-un roman de aventuri. Fiecare capitol e asezonat cu motto-uri din scriitori celebri.
Nimic din toate aceste experimente aici. Dacă n-am sti că e vorba de un roman de tinerete, am spune că s-a operat o sublimare, că autorul a stilizat în Oameni si umbre o serie întreagă de încercări, asumându-si în sfârsit o formulă aparent inocentă.
Dezvoltând înt
