1. Trăim cu totii, de mai bine de un secol, sub apăsarea acelui strigăt teribil al lui Ivan Karamazov: "dacă Dumnezeu nu există, totul e posibil!". Cu totii sîntem coplesiti de el, dar îl tratăm diferit: unii îl aleg pe Dumnezeu, pentru ca să nu fie totul posibil, altii admit că totul e posibil, pentru ca să nu-l aleagă pe Dumnezeu. În ceea ce mă priveste (laolaltă cu încă cîtiva, aflati în minoritate) vreau ceea ce ar părea a fi un fel de cvadratură a cercului: spun nu, atît arbitrariului, cît si lui Dumnezeu!
Un asemenea pariu filosofic, după cum a fost el încredintat unei cărti - Turnirul khazar, Nemira, 1997 - seamănă cu un fel de păsit pe o punte subtire, avînd un abis la dreapta si unul la stînga. În plus, se pare că eu însumi, sub aspectul pozitiei în peisajul intelectual românesc, păsesc pe o punte subtire - dacă nu cumva m-am si prăbusit deja: cum scria Ion-Bogdan Lefter, în "22" nr. 31/1998, "...Andrei Cornea cade în falia dintre cele două planuri în care - în fiecare în parte - se bucură de multă simpatie. El rămîne ^popular^ în mediile elitare, dar acestea nu se pot ocupa de politicul imediat... ^Popular^ se află si în ipostaza de analist politic, dar pentru un public prizonier al imediatului...Vasăzică, dacă vrei să vezi în acelasi timp copacii si pădurea, să cuprinzi cu privirea si particularul, si generalul, te plasezi de facto în afara regulilor jocului unui mediu socio-cultural care functionează pe etaje izolate între ele..."
Dacă, asadar, am căzut într-o "falie", dacă totusi am provocat oarecare surprindere, oarecare nedumerire, si chiar destulă adversitate, aceasta tine, cum spuneam, mai cu seamă de însăsi natura cărtii, de "teza" ei si de felul în care am încercat a o demonstra. Mi-am primit, prin urmare, "răsplata binemeritată": am refuzat să mă las "încadrat" filosofic, m-am luat la ceartă deopotrivă cu două put
