Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva profesorilor continua

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 iunie 1999 · ·

greva generala nu va afecta inscrierea la admitere si sustinerea probelor de aptitudini. bacalaureatul nu va fi blocat, indiferent care va fi rezultatul negocierilor dintre sindicatele din Invatamint si Guvern. in schimb, cadrele didactice de la Universitate nu se mai prezinta la examene n Astazi profesorii vor hotari daca vor inceta sau nu greva, in functie de solutiile care vor fi prezentate de guvernanti reprezentantilor celor patru federatii din Invatamint. Cadrele didactice din invatamintul preuniversitar sustin ca sint pregatite sa incheie mediile elevilor din clasa a XII-a, astfel incit acestia sa-si poata sustine bacalaureatul. In schimb, profesorii universitari au decis sa nu mai sustina examenele, asteptind rezultatele negocierilor dintre sindicate si guvern. Guvernantii au observat abia in al treisprezecelea ceas ca nu e de glumit cu greva angajatilor din Invatamint si au declansat o serie de negocieri cu federatiile sindicale. "O delegatie a celor patru federatii din Invatamint a fost primita de presedintele Emil Constantinescu. La discutii au participat si reprezentantii Guvernului care s-au angajat sa gaseasca pina miine (n.r.-astazi) solutii concrete. In cazul in care consiliile nationale ale federatiilor se vor declara multumite de propunerile guvernantilor, va inceta greva", ne-a declarat liderul Sindicatului Invatamintului Preuniversitar, Constantin Ciosu. Intre timp, cadrele didactice din reteaua invatamintului preuniversitar nu au stat cu miinile in sin, pentru ca nu cumva stoparea conflictului sa-i gaseasca nepregatiti. Astfel, la clasele a XII-a, toti profesorii si-au chemat elevii la scoala, au dat teze, astfel incit incheierea situatiei la invatatura a absolventilor este doar o chestiune de calcul si trecere a mediilor in catalog. Astazi, la unele licee va incepe sustinerea probelor de aptitudini pentru admitere. Directorii liceelor ne-au decl

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

HotNews acum 6 ore
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de 150 de metri, în timp ce

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 7 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Mediafax acum 4 ore
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 9 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

HotNews acum 6 ore
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara taberei. Un bărbat care pretinde că este atacatorul s-a

Pericolul din farfurie. Alimentele care favorizează cancerul de colon, boala de care suferea actorul Mircea Diaconu

Adevarul acum 10 ore
Alimentele ultraprocesate ar putea alimenta creșterea cazurilor de cancer de colon, însă alimentele sănătoase ar putea deschide noi căi pentru prevenirea sau tratarea bolii, sugerează un nou studiu.

Raport: Rusia îşi retrage militarii din Siria. Rebelii acordă Moscovei imunitate doar pe retragere

Mediafax acum 12 ore
Un raport al Ministerului german al Apărării arată că Rusia îşi retrage militarii din Siria, iar rebelii au acordat Moscovei imunitate doar pe timpul retragerii militare. Rusia se pregăteşte să-şi retragă complet forţele din bazele militare din Siri

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 7 ore
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

Handbal: Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în Hall of Fame a Federaţiei Europene de Handbal

News.ro acum 6 ore
Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena. A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar î

Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă spre nord după ce a scăpat din vortexul polar

Mediafax acum 4 ore
Cel mai mare aisberg din lume este din nou în mişcare, după ce a fost prins într-un vortex polar. Din cauza adâncimii aisbergului, partea inferioară a acestuia a rămas blocată pe fundul Mării Weddell, care face parte din Oceanul Sudic, unde a rămas

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

0°/9°
mar.

6°/12°
mie.

5°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/11°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

4°/7°
mie.

2°/6°
Timisoara
acum

dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°
mie.

3°/8°