Mitul platonician al jumătătii a lăsat oamenilor o mare iluzie si o mare neliniste: iluzia este că undeva, în lumea mare sau în imediata apropiere există cineva care-ti seamănă, care te va recunoaste indiferent de masca pe care o porti si pe care-l vei descoperi (sau l-ai găsit deja) în mod miraculos si fără de gres; nelinistea care se deschide ca o coadă de păun peste această sperantă, una din cele mai trainice ivite vreodată dintr-o carte, este că vei trece la un pas de jumătatea ta fără să ridici ochii, că vei rata întîlnirea, că nu vei sti să recunosti ori nu vei fi recunoscut, din cauza unui hazard răuvoitor, că vei face o confuzie (sau ai făcut-o deja), iar în momentul adevăratei descoperiri nu mai esti liber să-ti deschizi ochii sufletului. Jocul dintre evantaiul de posibilităti negative si unica variantă bună (găsirea la timp) creează literatura de dragoste. În paginile ei se ascunde însă si zîmbetul lui Aristofan, cel care povesteste, în Banchetul, cum i-au tăiat zeii pe oamenii sferici în două, lăsîndu-i să umble năuci după ei însisi.

În lumea personajelor literare, în care legile narative domină legile omenesti, contează întîlnirea jumătătii artistice. Conturul estetic al personajelor cuplului este atît de diferit, greutatea lor în naratiune atît de disproportionată, încît el si ea nu formează prea des perechea ideală. Observatiile critice cu privire la personaje realizate si personaje sterse dau seama de această ratare a găsirii jumătătii ideale. (Iar găsirea jumătătii artistice este frecventă tocmai în cazul personajelor sterse, ceea ce nu ajută prea mult cărtii.) Este Kera Duduca din Ciocoii vechi si noi jumătatea ideală a lui Dinu Păturică ? Cu sigurantă că nu, desi orice comentariu critic îi pune alături. Dinu este mult mai vizibil decît greaca. În schimb cloroticii Gheorghe si Maria din acelasi roman, eroii pozitivi, sînt m